Timp
Vizitând astăzi blogul Adei m-am gândit la Piramidele din Egipt. Și când mă gândesc la Piramide, îmi răsare mereu în minte piesa Time de Pink Floyd. Basul puternic, filtrat probabil prin sintetizator, cade perfect peste ticăitul generat electronic, sugerând implacabilul. Eternitatea. Piramidele. Solo-ul de chitară al lui Gilmour este total și sfâșietor, așa cum numai David știe să o facă. Aș dori să admir un răsărit de soare acolo. Să-mi imaginez lumina solară cum se descompune în spectrul de culori prin aceste gigantice simboluri ale eternității.
My virtual Outback 
Frumoasa dorinta ta, numai ca, in primul rand s-ar putea sa faci frigul acolo asteptand rasaritul… mai bine un apus, apoi spectacol de lumini (n-am vazut, dar stiu ca asa e) si, in al doilea rand s-ar putea imaginea ta despre piramide sa se cam bata cap in cap cu ce e in realitate. Anul trecut le-am vazut pentru a doua oara, dar parca n-am mai simtit fiorul ala al primei descoperiri, desi sunt geniale, am intrat in doua dintre ele, in 93 in a lui Keops si anul trecut in cea a lui Mikerinos. Dar templete tot mi-au placut, Valea Regilor la fel, oricum am ramas fan Egipt no matter what! 🙂
Ada, bine ai venit! Da, am tendința să idealizez uneori, și piramidele nu fac excepție de la această regulă :). Aș înfrunta totuși frigul. Răsăritul emană o lumină proaspătă și puternică, față de cea de apus, când soarele se duce obosit la culcare pentru a reveni din nou plin de viață și glorie.
Hei, unde va duceti fara mine? Si eu vreau sa vad piramidele si Egiptul in general, desi m-au cam speriat niste prieteni care au fost si mi-au zis ca erau sa fie rapiti cu taxiul in care se urcasera. Mi s-a parut cam SF, dar asa au zis. 🙂
Nina, cu atât mai mult trebuie să mergem! Nu strică niște adrenalină, nu? 🙂