Eclipsă

Eclipsă, eclipsă de soare:

Nu-ți fie teamă de îngrijorare.

Încearcă să privești acum spre Lună,

Singurul punct alb într-o lume nebună.

 

Aș vrea să-ți ascult șoapta nerostită

Dar îți simt privirea puțin istovită:

Tot ce iubim se află sub soare,

Dar el e eclipsat de-ngrijorare.

Publicitate

Spații goale

Spațiile goale din zidul pe care-l construim zi de zi  în jurul nostru… Acolo unde vrem să ne refugiem măcar pentru o clipă și să privim cerul albastru. Și gol…

”What shall we use to fill the empty spaces
Where waves of hunger roar?
Shall we set out across the sea of faces
In search of more and more applause?
Shall we buy a new guitar?
Shall we drive a more powerful car?
Shall we work straight through the night?
Shall we get into fights?
Leave the lights on?
Drop bombs?
Do tours of the east?
contract diseases?
Bury bones?
Break up homes?
Send flowers by phone?
Take to drink?
Go to shrinks?
Give up meat?
Rarely sleep?
Keep people as pets?
Train dogs?
Race rats?
Fill the attic with cash?
Bury treasure?
Store up leisure?
But never relax at all
With our backs to the wall.”

– Pink Floyd

Curcubeu

Ți-am spus de atâtea ori că ești curcubeul meu falnic și luminos. Dragostea ta mă transformă într-un fluture cu aripi de foc care vrea să zboare spre tine și să se contopească cu lumina și culorile tale.  Cuprinde-mă în tine. Voi fi complet.

Celsius 233

Imaginați-vă că mâine s-ar da o lege prin care cărțile ar fi interzise. Editurile, bibliotecile și librăriile vor fi trecute în afara legii și închise. Lumea se va delecta și va primi informații doar prin intermediul uriașelor ecrane-plasmă TV din sufragerie și prin ziarele pline cu poze sau succesiuni de desene fără cuvinte, ca niște comics-uri fade.  Oameni cu creierele spălate.

”Romanele fac rău”, ne vor spune. ”Ele povestesc despre oameni care nu există și cei care le citesc duc o viață nefericită pentru că ar vrea să trăiască o viață care nu există”, ne vor spune. Vor da și exemple:” E, asta e adâncă:”Etica” lui Aristotel. Cine a citit-o s-a crezut superior celui care n-a citit-o. Toți trebuie să fim la fel. Pentru fericirea tuturor, cel mai bine e să fim deopotrivă.”

Nu toți oamenii vor accepta această lege. Unii vor ascunde cărțile pentru a salva ceva din moștenirea literară a civilizației. Pompierii vor deveni  însă executorii legii. Misiunile lor prin care odinioară stingeau focul și salvau vieți, se vor transforma în expediții de pedeapsă în care vor adulmeca ascunzătorile, vor găsi cărțile și le vor arde.  Vor aresta oamenii care le ascund. Cărțile vor arde într-un  mic rug public. Furtunurile pompierilor vor stropi maldărul de cărți proscrise cu suficient kerosen încât să asigure arderea lor la temperatura de 233 grade Celsius. 451 Fahrenheit. Temperatura la care hârtia arde complet. Vor exista oameni care vor prefera să ardă împreună cu cărțile lor. Alții, pentru a nu fi prinși, vor memora o carte întreagă pe dinafară și își vor dedica restul vieții prin a o recita celor care vor să o asculte.  Aceștia se vor transforma în ”Oameni-Cărți” și vor trăi într-o comunitate ascunsă în mijlocul naturii, departe de amenințarea pompierilor. Ei nu vor mai purta nume de oameni ci nume de cărți: ”Bună ziua, eu sunt „La rãscruce de vânturi”de Emily Bronte iar ea este „Corsarul”de Byron.”

Cărțile nu vor supraviețui pe hârtie ci sublimate în pasaje memorate și trăite de oameni.

Cam asta e lumea în care se desfășoară acțiunea filmului ”Fahrenheit 451” de Francois Truffaut, ecranizare a romanului omonim al lui Ray Bradbury.

Acum, în zilele noastre, din ce în ce mai puțini oameni citesc. Din ce în ce mai puțini copii. Editurile promovează cărțile ca pe un produs comercial, trecând pe plan secundar însăși esența lor: fiorul de a descoperi o lume, o idee, vieți sau destine.

Cât de departe credeți că suntem de acest viitor descris mai sus?

Dacă ați alege să deveniți Om-Carte, cu ce titlu v-ați identifica pentru a trăi în eternitate?

00:00

În clipa dintre astăzi și mâine,

Dorințele de ieri devin visele de azi,

Visele de ieri devin speranțele de azi

Iar speranțele, toate adunate, așteaptă să se transforme

În certitudini.

…În liniștea deplină a nopții, undeva, uitat sub un pat, un ursuleț de pluș își deapănă singurătatea în tăcere.

The Point

După umila mea părere, titlul sub care acest film a rulat la noi, ”Oblio”,  este inexact. Nu Oblio este personajul principal al acestei povești, ci chiar.. the point: scopul, punctul de vedere, opinia, rostul și toate fațetele și interpretările acestui cuvânt care respiră în fiecare cadru animat al filmului.

Oblio este surghiunit în Pădurea fără rost (Pointless Forest) pentru că, fiind diferit de toți ceilalți,  încalcă legea fundamentală a satului său și așa cum foarte bine spune bătrânul rege: ” …legea este lege si, după cum bine știm cu toții, fără lege nu ar mai fi avocați și… și fără avocați ar continua… și tot așa…” . Splendid! Did you get the point? 🙂

Filmul se adresează copiilor și adulților deopotrivă. Călătorind împreună cu Oblio și câinele său Săgeată ( de care m-am îndrăgostit de când am văzut filmul prima dată acum foarte mulți ani), învățăm să privim lumea în toată diversitatea ei, să acceptăm ceea ce este diferit de noi și de concepțiile noastre, fără prejudecăți.

O fabulă cu o morală mereu actuală: deschide-ți ochii și mintea deopotrivă pentru că totul, absolut totul, are un rost.

Și acum, hai să cântăm și să ne bucurăm împreună: ”Are you sleeeeping? Can you heeeear me?….”

P.S.: Mulțumesc, ionescum, că mi-ai adus aminte de acest minunat film. Mulțumesc și vouă, Corina și Sebi , că  mi l-ați oferit.

Cișmigiu

Azi m-am hotărât să ies din starea de hibernare și visare care m-a cuprins de ceva vreme.  Am fost la plimbare cu fiica mea ,Alina.  Pentru cine nu știe,  fii-mea face 16 ani în ianuarie și trece clasa a 10-a la liceul Tonitza. Da, e artistă și chiar promite. Trebuie să mă laud și eu 🙂

 Primul popas l-am făcut la Mc Donalds unde am servit câte un meniu Nuggets cu sos Barbecue și Sprite. Apoi am luat-o agale prin Cișmigiu. Lume multă. Întâmplător, am prins un soi de Festival folcloric organizat acolo, cu concerte de profil și un mic târg de podoabe și artă folclorică.

A fost frumos. Aproape de plecare ne-am odihnit pe o bancă aproape de Cetate. Alina trebuia neapărat să-și verifice e-mailul și să-mi arate ce poze și-a mai pus pe contul de hi5. Noroc că-mi luasem rucsacul și laptopul după mine.

Vis

Te pot privi cum dormi, până dimineața. Mă gândesc la ce visezi. Uneori ghicesc și atunci mă aplec spre urechea ta și îți șoptesc cât de mult însemni pentru mine. Zâmbești ușor în somn și chipul ți se luminează radiind pentru mine, cel care are atâta nevoie de lumina ta. Apoi oftezi liniștită.

Aș vrea să mă visezi și tu la fel. În fiecare noapte.

Dragoș

Îl cheamă Dragoș Toader.  A moștenit talentul și pasiunea pentru fotografie de la tatăl său Mihai, care deține o colecție foarte frumoasă de diapozitive și poze făcute cu mâna lui de pe vremea când a face fotografie era mult mai complex decât un simplu click și ceva fotoșop.   Dragoș a crescut sub ochii mei așa cum și eu am crescut sub ochii și cu povețele tatălui său. După părerea mea el merită mai mult decât un Golden Brau. I-am promis solemn o navetă de bere cehească cu prima ocazie cu care voi avea drum prin Praga. Way to go, Dragoș!

Vă invit să-i urmăriți blogul. Are niște poze foarte reușite.

Aer

Azi mi-am dat seama că n-aș fi vrut să mă îndrăgostesc atunci de tine. N-ai fi aflat niciodată ce puțin îmi trebuie să fiu fericit și dependent de prezența ta, ca de un drog ușor sau o melodie ce o ascult încontinuu o zi întreagă. Am făcut o listă în caietul meu albastru cu ceea ce aș nevoie acum: privirea ta căprui, zâmbetul tău ușor trist dar atât de luminos primăvara, căldura palmelor tale care fac atâtea lucruri bune, foșnetul pașilor tăi desculți prin iarba plină de rouă. E tot ce-mi doresc acum. Aș vrea ca toate astea să se întrupeze din aer într-o clipă, umplându-mi sufletul cu lumină și o liniște caldă și nesfârșită…