Celsius 233
Imaginați-vă că mâine s-ar da o lege prin care cărțile ar fi interzise. Editurile, bibliotecile și librăriile vor fi trecute în afara legii și închise. Lumea se va delecta și va primi informații doar prin intermediul uriașelor ecrane-plasmă TV din sufragerie și prin ziarele pline cu poze sau succesiuni de desene fără cuvinte, ca niște comics-uri fade. Oameni cu creierele spălate.
”Romanele fac rău”, ne vor spune. ”Ele povestesc despre oameni care nu există și cei care le citesc duc o viață nefericită pentru că ar vrea să trăiască o viață care nu există”, ne vor spune. Vor da și exemple:” E, asta e adâncă:”Etica” lui Aristotel. Cine a citit-o s-a crezut superior celui care n-a citit-o. Toți trebuie să fim la fel. Pentru fericirea tuturor, cel mai bine e să fim deopotrivă.”
Nu toți oamenii vor accepta această lege. Unii vor ascunde cărțile pentru a salva ceva din moștenirea literară a civilizației. Pompierii vor deveni însă executorii legii. Misiunile lor prin care odinioară stingeau focul și salvau vieți, se vor transforma în expediții de pedeapsă în care vor adulmeca ascunzătorile, vor găsi cărțile și le vor arde. Vor aresta oamenii care le ascund. Cărțile vor arde într-un mic rug public. Furtunurile pompierilor vor stropi maldărul de cărți proscrise cu suficient kerosen încât să asigure arderea lor la temperatura de 233 grade Celsius. 451 Fahrenheit. Temperatura la care hârtia arde complet. Vor exista oameni care vor prefera să ardă împreună cu cărțile lor. Alții, pentru a nu fi prinși, vor memora o carte întreagă pe dinafară și își vor dedica restul vieții prin a o recita celor care vor să o asculte. Aceștia se vor transforma în ”Oameni-Cărți” și vor trăi într-o comunitate ascunsă în mijlocul naturii, departe de amenințarea pompierilor. Ei nu vor mai purta nume de oameni ci nume de cărți: ”Bună ziua, eu sunt „La rãscruce de vânturi”de Emily Bronte iar ea este „Corsarul”de Byron.”
Cărțile nu vor supraviețui pe hârtie ci sublimate în pasaje memorate și trăite de oameni.
Cam asta e lumea în care se desfășoară acțiunea filmului ”Fahrenheit 451” de Francois Truffaut, ecranizare a romanului omonim al lui Ray Bradbury.
Acum, în zilele noastre, din ce în ce mai puțini oameni citesc. Din ce în ce mai puțini copii. Editurile promovează cărțile ca pe un produs comercial, trecând pe plan secundar însăși esența lor: fiorul de a descoperi o lume, o idee, vieți sau destine.
Cât de departe credeți că suntem de acest viitor descris mai sus?
Dacă ați alege să deveniți Om-Carte, cu ce titlu v-ați identifica pentru a trăi în eternitate?
12 răspunsuri
Subscribe to comments with RSS.
My virtual Outback 
Un film frumos.
Dar realitatea intrece orice inchipuire – oamenii vor renunta „de buna voie si nesiliti de nimeni” la lectura…… iar cartile vor fi inlocuite de programe de tembeliziune.
Gandirea proprie ? Imaginatia ? Visarea ?
Ce ne trebuie asa ceva ? Azi o avem pe Oprah si corespondentii ei autohtoni care ne spun ce sa credem, ce sa apreciem, cum sa gandim. Iar cu timpul ramas, nici o problema – avem suficiente tate goale, fotbalisti si barfe care sa ne tina atenti la micul ecran.
aaa….desi nu rup copertile multor carti, ce lume trista ar fi fara ele 😦
paler – „viata pe un peron”- acolo as ramane o eternitate
@Darael: din păcate ai dreptate. Formatorii de opinie sunt lipsiți de substanță. Suntem bombardați cu informații lipsite de idei și substanță. Apropo de ceea ce spuneai cu timpul liber: există cărți cu pasaje erotice extraordinare ce spun mai mult decât o poză a unei perechi de țâțe goale într-un tabloid. Există cărți despre fotbal mai intense decât bârfele despre fotbaliști ce apar la așa zisele știri sportive. De ce lumea alege ceea ce mai ieftin ca informație și emoție? Există o frică față de imaginație?
@coana zoitica: bine ai venit! Cu rușine în suflet recunosc că nu am citit-o. Voi remedia acest aspect.
Un film excelent. Nu stiu insa daca mi-ar displacea foarte tare sa existe OAMENII CARTI. Cine ar cunoaste un astfel de om, s-ar simti apoi ca un nimic daca nu s-ar apuca de citit. Ar fi un impuls pentru omenire sa citeasca.
Eu as fi Gone With the Wind de Margaret Mitchell. 🙂
@nina: mă bucur că ți-a plăcut filmul. Uite, la aspectul ăsta cu existența oamenilor-cărți care să impulsioneze lumea să citească nu m-am gândit. Ar fi ca niște misionari. Niște pelerini ai lecturii.
..oscilez intre povestile lui Andersen si Caragiale….personalitate multipla…
@ionescum: ai putea să te identifici foarte bine cu operele ambilor autori. Cred că te reprezintă 🙂
@all: eu aș alege ”Dune” de Frank Herbert. Prima carte din ciclul celor șase.
Ce coicidenta… pentur ca oscilez intre „Pe aripile vantului” si „Dune” (vol in care Leto, fratele Ghanimei, decide sa devina Imparatul-Zeu).
Dar mai degraba as fi o poezie. „Evocare” a lui Nichita Stanescu.
„Ea era frumoasa ca umbra unui gand/Intre ape, numai ea era pamant”. O sa „fur” ideea pe blogul meu, daca mi se permite 🙂
Xelomon, bine ai venit pe blogul meu! Da, e vorba de volumul 3 din seria Dune: ”Copii Dunei”. Poezia este foarte frumoasă. Poți ”fura” ideea 🙂
Apocaliptic ar fi! Au mai fost ele cartile invinuite de propagarea multor idei care au schimbat lumea ( cartile lui Martin Luther King, Stalin, etc), dar in spatele lor tot oamenii stau. Sa arzi cartile inseamna sa arzi gandurile unor oameni catre semenii sai. Mi se pare ca duce la izolare. Am fi foarte usor de manipulat fara diversitatea de idei pe care le intalnim in ceea ce citim/oamenii pe care-i cunoastem/filmele pe care le vedem.
N-am vazut filmul, vreau sa remediez problema 🙂
Daca as fi o carte, as vrea sa fiu enciclopedia, ca sa retin cat mai mult din toate 🙂
Misaki-chan, bine ai venit pe blogul meu 🙂 Tocmai despre asta e vorba în film: manipularea prin ignoranță. Dorința ta de a deveni enciclopedie este foarte ambițioasă și cred că te caracterizează: ești o persoană care vrea să asimileze cât mai multe cunoștințe. Te mai aștept!