Despre zid

Iulie 1978. Erau aproape faliți. Nimeni n-ar fi crezut că după succesele imense cu ”The Dark Side Of The Moon” și ”Wish You Were Here”, grupul Pink Floyd ar putea fi la un pas de destrămare și în pragul falimentului. Turneul de promovare al albumului” Animals” avusese un succes acceptabil, dar lumea nu putea accepta prea ușor ideea lui Waters că oamenii se împart în Câini, Porci (three different ones) și Oi. Pe de altă parte, plasamentele financiare nefericite și taxele mari au făcut ca cei patru membrii Pink Floyd să piardă sume imense. Aveau nevoie rapid de o infuzie de capital. Foarte rapid. 

În ziua aceea, Roger Waters se îndrepta spre studioul de înregistrări unde avea programată întâlnirea cu colegii de trupă. Nu se văzuseră de ceva vreme, relațiile erau destul de încordate însă vremurile grele trebuiau să-i unească din nou.  Își aprinse o țigară și intră în studio: ”Băieți, am o idee. Trebuie să știu părerea voastră. Dacă sunteți de acord cu ea și vreți să lucrăm împreună e ok. Dacă nu, voi  porni acest proiect singur.”

Ideea îi venise după un concert de pe Stadionul Olimpic din Montreal cu doi ani în urmă. Atunci, chiar în fața sa  în primul rând, se afla un grup destul de exaltat, probabil aflat sub infuența halucinogenelor și a alcoolului. Un individ  din acel grup începuse să se agite, să urle, vrând parcă să provoace o mică revoltă în fața scenei. Pink Floyd cânta ”Shine On You Crazy Diamond”  iar picătura care a umplut paharul a fost urletul individului cu pricina: ”cântă Carefull with that axe, Roger!” În momentul acela Waters n-a mai rezistat și l-a scuipat pe scandalagiu drept în față, gest pe care l-a regretat amarnic atunci și mult timp după aceea.

Le-a reamintit acum acest incident colegilor de trupă, precum și gândul său de a construi în timpul unui spectacol un zid între ei și audiență.”Știți, după faza aceea nu mai aveam decât un singur gând. Să construim un zid între noi și spectatori. Între timp, încurajat de prietenul nostru Bob ( Ezrin), ideea zidului s-a dezvoltat în mintea mea. Mă gândesc la o operă muzicală despre acel zid care ne separă și ne izolează pe noi ca indivizi, un zid construit din temerile noastre, complexele noastre și regulile sociale din ce în ce mai absurde și de neînțeles…Și pe care noi singuri putem să-l dărâmăm atunci când avem puterea să o facem”.

David Gilmour, Nick Mason și Richard Wright s-au gândit minute bune la ceea ce le spusese Waters. Fiecare își lansase câte un album solo, dar fără mare succes la public, așa că trebuia să ia o decizie rapidă pentru a redresa cumva situația în care se aflau. Primul care deschisese discuția a fost Gilmour: ” OK, eu zic să o facem. E singura noastră șansă de a ieși din acest impas. Chiar dacă acesta va fi ultimul nostru album sub numele Pink Floyd, trebuie să încercăm.” ceilalți doi au fost și ei de acord.

Înregistrările au început o lună mai târziu și au mers strună, sub conducerea dictatorială a lui Waters care a vrut ca totul, absolut totul să sune perfect. Albumul ”The Wall” a fost lansat în 1979 și a avut un succes imens, devenind unul din albumele rock cele mai apreciate până azi.

Dar orice capodoperă are prețul său: covârșit de presiunea impusă de Waters și afectat de marginalizarea sa din punct de vedere creativ, Rick Wright nu a mai putut suporta și a părăsit grupul la sfârșitul turneului ” The Wall”…

Publicitate

Evoluție

Fii-mea, Alina, a plecat duminică la ziua unui coleg. Înainte de plecare mă întreabă: ” Tată, ce cadou să-i iau tipului? Chiar nu am nici o idee…”. Mă gândesc și zic: ” O carte. Pe vremea noastră o carte pentru un coleg era un cadou neprețuit.” Alina se uită la mine, cumva cu compătimire: ” Tati, știi, lumea a mai evoluat între timp…”

KS Live

Există zvonuri din ce în ce mai credibile care susțin că după succesul concertului susținut de Kraftwerk la Sala Palatului pe 12 iunie anul acesta, organizatorii eMagic sunt în tratative cu Klaus Schulze pentru susținerea unui concert al artistului la București cel târziu în toamna anului viitor. Vă spun de pe acum: dacă zvonurile se vor adeveri nu voi rata ȘI acest concert.

Până atunci, vă propun o piesă a maestrului prezentată la televiziunea WDR din Koln în 1977:

… și un fragment din concertul de la Loreley de anul trecut:

 Enjoy!

Concediul de anul trecut

Pentru că anul ăsta nu cred că voi avea concediu, nu-mi rămâne decât să-mi amintesc de cel de anul trecut. Deci, acum un an, pe vremea asta, petreceam o săptămână de relaxare în Bulgaria, la Nisipurile de Aur. Vremea a fost excelentă, condițiile acceptabile iar marea curată și cu valuri mari. Am ales pozele pe care le consider mai sugestive. Sper să vă placă.

Recomandări literare

Deci am primit o leapșă interesantă de la DrawforJoy, acum câteva zile. Răspund cu oarecare întârziere din motive de sănătate. Să vedem:

1. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui dezamăgit în dragoste? Hmmm…Nu știu.. Credeți că unui dezamăgit în dragoste îi arde de citit? Poate ”Adam și Eva” de Rebreanu. Sunt curios ce efect ar avea.

 2. Ce carte ai recomanda (şi de ce) iubitului/iubitei? O carte de bucate. Doar dragostea trece prin stomac, nu?

 3. Ce carte ai recomanda (şi de ce) celui mai bun prieten? ” Șapte ani în Tibet” de Heinrich Harrer. Cred că este o carte frumoasă despre prietenie.

4. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui copil de 10 ani? ” Din marile legende ale lumii” de Alexandru Mitru. Am citit-o la vârsta aceea și mi-a plăcut foarte mult.

5. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui mare aventurier călător? Probabil ”Toate pânzele sus!” de Radu Tudoran. Sau ceva de Jules Verne: ” Minunatul Orinoco”, ”800 de leghe pe Amazon” sau ”20.000 de leghe sub mări” că sigur prin oceane acel aventurier nu a călătorit.

6. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unui duşman cunoscut? Dușmani? 🙂

7. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unei persoane care nu iubeşte lectura? Niște benzi desenate. Tintin?

8. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unuia cu nasul pe sus? “Pinnochio”? 🙂

9. Ce carte ai recomanda (şi de ce) celui care apare primul în lista ta de bloguri? “Malevil“ de Robert Merle. Nu știu de ce, e o carte care mi-a plăcut foarte mult.

10. Ce carte ai recomanda (şi de ce) unuia care crede că le-a văzut pe toate în viaţă? ”Amprentele zeilor” de Graham Hancock. Prezintă niște ipoteze interesante despre ceea ce am fost și ceea ce suntem.

OK, nu pasez această leapșă cuiva anume. Aștept comentarii și continuarea acestei lepșe pe blogurile voastre, dacă doriți. Anyone?

Brazil

Să vă spun cum e cu filmul ”Brazil” (1985) semnat Terry Gilliam, regizor și co-scenarist. Puteți vedea acest film dacă: a. vă plac distopiile S.F. și (sau) b. vă plac filmele lui Terry Gilliam.

Am văzut recent acest film din curiozitate, cunoscând sketch-urile animate ale lui Terry Gilliam apărute în serialul TV ”Monty Python Flying Circus” și un alt film al maestrului, ”Armata celor 12 maimuțe”.

”Brazil” este o variantă a clasicului orwellian ”1984” trecut prin filtrul imaginației debordante a lui Gilliam precum spirtul medicinal filtrat prin pâine. Într-o societate totalitaristă bazată pe un riguros sistem birocratic, tânărul Sam Lowry, un privilegiat al sistemului, se îndrăgostește ( inițial în vis apoi în realitate) de o tânără din clasa de jos ( Jill Layton) iar în încercarea sa de a o cuceri devine inamicul numărul unu al sistemului, fiind acuzat până la urmă de terorism. Finalul filmului se desfășoară într-un ritm extrem de alert lăsând impresia până aproape de sfârșit că băiatul rămâne cu fata  și vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. Eroare: acest final fericit are loc doar în imaginația lui Sam care se află pe scaunul de tortură, cu mințile rătăcite.

Atmosfera filmului este un amestec între filmele ”noir” ale anilor 30-40 și expresionismul german din aceeași perioadă, arhitectura clădirilor și uniformele poliției având un puternic iz nazist. Un element obsesiv îl reprezintă conductele, omniprezente în viața de zi cu zi, fiind un simbol subliminal al birocrației.

De ce se cheamă ”Brazil”? Deoarece tema muzicală a filmului, repetată în diverse variante, este piesa lui Ary Barosso. ”Brazil”. Sigur o cunoașteți.

În esență un film bun, devenit ”cult” cu trecerea anilor. Din punctul meu de vedere, privit ca distopie, nu transmite nici un mesaj nou sau deosebit față de alte filme de gen. Privit însă ca exercițiu de imaginație a lui Terry Gilliam, consider că filmul este o capodoperă.

Blogul de aur

Tocmai am primit de la April ” Blogul de aur” . Mulțumesc, April! Menționez că ultimul premiu l-am primit în clasa a V-a ( premiul III).

April, m-ai pus la treabă: acum e rândul meu să-l dau mai departe:

Nina

Simona Tache

Roxana Soare

Ioana

Joujou

Loca ( coana Zoitica)

Sabina

Good Girl

Dragoș

Jokerul

Sper să fiu primul care vă ofer acest premiu 🙂

Premiul are urmatoarele reguli:
1. afisarea premiului;
2. afisarea linkului celui care a acordat acest premiu;
3. oferirea lui la 10 blogger-i;
4. informarea blogger-ilor prin mesaj.

Pasărea

Da, am lipsit cam mult din peisaj. În ultimele două săptămâni mi s-au întâmplat o mulțime de lucruri, și bune și rele și pot spune că am trăit cam dens. Știți, viața nu e ceva omogen: are porțiuni mai diluate și altele foarte dense cum ar fi, prin comparație, cocoloașele din mămăligă. Dar probabil că sentimentul ăsta îl aveți și voi uneori. În fine.

Ieri, ca să ne relaxăm am dat curs invitației unor prieteni de familie și ne-am dus cu ei la Mânăstirea Pasărea ( Pantelimon…20Km…cum intri în Brănești la stânga, există indicator). Porțiunea de drum către mânăstire e destul de anevoioasă, doar cu pietriș. Oricum, locul este foarte frumos și am avut parte de relaxare și multă liniște. Sper să vă placă pozele.