My virtual Outback

Despre zid

Posted in Arte și meserii by cristiangheorghe on august 31, 2009

Iulie 1978. Erau aproape faliți. Nimeni n-ar fi crezut că după succesele imense cu ”The Dark Side Of The Moon” și ”Wish You Were Here”, grupul Pink Floyd ar putea fi la un pas de destrămare și în pragul falimentului. Turneul de promovare al albumului” Animals” avusese un succes acceptabil, dar lumea nu putea accepta prea ușor ideea lui Waters că oamenii se împart în Câini, Porci (three different ones) și Oi. Pe de altă parte, plasamentele financiare nefericite și taxele mari au făcut ca cei patru membrii Pink Floyd să piardă sume imense. Aveau nevoie rapid de o infuzie de capital. Foarte rapid. 

În ziua aceea, Roger Waters se îndrepta spre studioul de înregistrări unde avea programată întâlnirea cu colegii de trupă. Nu se văzuseră de ceva vreme, relațiile erau destul de încordate însă vremurile grele trebuiau să-i unească din nou.  Își aprinse o țigară și intră în studio: ”Băieți, am o idee. Trebuie să știu părerea voastră. Dacă sunteți de acord cu ea și vreți să lucrăm împreună e ok. Dacă nu, voi  porni acest proiect singur.”

Ideea îi venise după un concert de pe Stadionul Olimpic din Montreal cu doi ani în urmă. Atunci, chiar în fața sa  în primul rând, se afla un grup destul de exaltat, probabil aflat sub infuența halucinogenelor și a alcoolului. Un individ  din acel grup începuse să se agite, să urle, vrând parcă să provoace o mică revoltă în fața scenei. Pink Floyd cânta ”Shine On You Crazy Diamond”  iar picătura care a umplut paharul a fost urletul individului cu pricina: ”cântă Carefull with that axe, Roger!” În momentul acela Waters n-a mai rezistat și l-a scuipat pe scandalagiu drept în față, gest pe care l-a regretat amarnic atunci și mult timp după aceea.

Le-a reamintit acum acest incident colegilor de trupă, precum și gândul său de a construi în timpul unui spectacol un zid între ei și audiență.”Știți, după faza aceea nu mai aveam decât un singur gând. Să construim un zid între noi și spectatori. Între timp, încurajat de prietenul nostru Bob ( Ezrin), ideea zidului s-a dezvoltat în mintea mea. Mă gândesc la o operă muzicală despre acel zid care ne separă și ne izolează pe noi ca indivizi, un zid construit din temerile noastre, complexele noastre și regulile sociale din ce în ce mai absurde și de neînțeles…Și pe care noi singuri putem să-l dărâmăm atunci când avem puterea să o facem”.

David Gilmour, Nick Mason și Richard Wright s-au gândit minute bune la ceea ce le spusese Waters. Fiecare își lansase câte un album solo, dar fără mare succes la public, așa că trebuia să ia o decizie rapidă pentru a redresa cumva situația în care se aflau. Primul care deschisese discuția a fost Gilmour: ” OK, eu zic să o facem. E singura noastră șansă de a ieși din acest impas. Chiar dacă acesta va fi ultimul nostru album sub numele Pink Floyd, trebuie să încercăm.” ceilalți doi au fost și ei de acord.

Înregistrările au început o lună mai târziu și au mers strună, sub conducerea dictatorială a lui Waters care a vrut ca totul, absolut totul să sune perfect. Albumul ”The Wall” a fost lansat în 1979 și a avut un succes imens, devenind unul din albumele rock cele mai apreciate până azi.

Dar orice capodoperă are prețul său: covârșit de presiunea impusă de Waters și afectat de marginalizarea sa din punct de vedere creativ, Rick Wright nu a mai putut suporta și a părăsit grupul la sfârșitul turneului ” The Wall”…

Publicitate
Tagged with: , , ,

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Darael said, on august 31, 2009 at 7:45 pm

    Cat de actual este „zidul”… dap, cat de actual.

    Iar Rick Wright…. ce sa spun ? Fara el Pink nu ar fi fost la fel niciodata. Era „sarea si piperul” grupului, asa cum Dave Gilmour era cel care ii tinea pe toti impreuna.

    Dar s-a dus Rick.
    Suparat s-a dus, neintelegand ca lumea trebuie luata asa cum este.

    Ce amintiri.

    • cristiangheorghe said, on august 31, 2009 at 8:56 pm

      Darael, cred că Rick Wright a fost romanticul grupului, piesele sale fiind într-adevăr sarea și piperul grupului, începând cu ”Remember The Time” sau ”See Saw”, trecând prin ”Summer 68” sau ”Stay” și terminând cu cântecul său de lebădă ca și compozitor și anume prima și ultima parte din cele nouă ale”Shine On You Crazy Diamond”. Nu pot să nu menționez splendida suită ”Sysyphus” de pe albumul ”Ummagumma” care ne dezvăluie o altă latură a lui Wright, mai întunecată, mai introspectivă. Trecerea lui Waters la cârma creativă a grupului l-a minimizat pe Wright, ei fiind de fapt și două personalități incompatibile. Rezultatul s-a văzut pe acele două albume Pink Floyd semnate 100% Waters: albumul ”Animals”, unde Wright susține cu orga sa doar intro-ul la ”Sheep” și acel superb intermezzo din ”Dogs”, și albumul ”The Wall” în care prestația lui Wright nu se simte decât în fundal. Păcat. ”The Wall” este o capodoperă mereu actuală dar a însemnat sfârșitul Pink Floyd ca entitate și afirmarea lui Waters ca și compozitor individual.

  2. Darael said, on septembrie 1, 2009 at 7:58 pm

    Din nefericire, in majoritatea trupelor vine un moment cand „uita” ca sunt impreuna. Trist.

    Cum ar fi fost Pink cu Wright pana in zilele noastre ? E o intrebare retorica. Dar simt ca muzica a pierdut ceva.

  3. Darael said, on septembrie 1, 2009 at 8:03 pm

    Off topic: mai tii minte postarea cu Blade Runner ? E pe primul loc ca cel mai bun SF al tuturor timpurilor.

    Multumesc ca mi-ai adus aminte !

  4. cruela de vila said, on septembrie 18, 2009 at 7:57 pm

    nu ma pot aptzine!

    • cristiangheorghe said, on septembrie 18, 2009 at 8:14 pm

      Mortal… Indescriptibil de mortal…

  5. anotherlazycat said, on februarie 2, 2011 at 12:00 am

    Iti multumesc pentru expunerea detaliata a ansamblului de factori ce au determinat materializarea conceptului „The Wall”. M-a ajutat sa inteleg mai bine contextul premergator lansarii albumului. 😉


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: