Vorbește-mi

The wretched desert takes its form, the jackal proud and tight
In search of you, I feel my way, though the slowest heaving night
Whatever fear invents, I swear it make no sense
I reach through the border fence
Come down, come talk to me

 

In the swirling, curling storm of desire unuttered words hold fast
With reptile tongue, the lightning lashes towers built to last
Darkness creeps in like a thief and offers no relief
Why are you shaking like a leaf
Come on, come talk to me

Ah please talk to me
Wont you please talk to me
We can unlock this misery
Come on, come talk to me

I did not come to steal
This all is so unreal
Cant you show me how you feel now
Come on, come talk to me
Come talk to me

Come talk to me

The earthly power sucks shadowed milk from sleepy tears undone
From nippled skin as smooth as silk the bugles blown as one
You lie there with your eyes half closed like theres no-one there at all
Theres a tension pulling on your face
Come on, come talk to me

Wont you please talk to me
If youd just talk to me
Unblock this misery
If youd only talk to me

Dont you ever change your mind
Now your futures so defined
And you act so deaf and blind
[and you act so deaf so blind]
Come on, come talk to me
Come talk to me

Come talk to me

I can imagine the moment
Breaking out through the silence
All the things that we both might say
And the heart it will not be denied
til were both on the same damn side
All the barriers blown away

I said please talk to me
Wont you please come talk to me
Just like it used to be
Come on, come talk to me
I did not come to steal
This all is so unreal
Can you show me how you feel now
Come on, come talk to me
Come talk to me

Come talk to me

I said please talk to me
If youd just talk to me
Unblock this misery
If youd only talk to me

 

Publicitate

Francesca

Fraților, ieri mi-am luat o zi liberă. Tot ploua afară, m-am trezit târziu, am zis să iau rucsacul în spinare și să mă plimb un pic, poate mai îmi limpezesc creierii. După ce am oprit la un MacD pentru un popas și pentru postarea zilnică de la Cantina Socială, mi-am zis: ”la naiba, hai să văd un film!”. Cred că n-am mai fost la un film ziua în amiaza mare de foaaaarte multă vreme. În fine, m-am dus la ”Francesca” să văd și eu ce capodoperă a creat domnu Bobby Păunescu, cu gagica lui în rolul principal ( Monica Bârlădeanu). Filmul rulează la Movieplex. Mi-am luat, deci,  o găleată de floricele și o cisternă de cola și … la treabă!

 M-am liniștit un pic când am văzut că filmul e produs de Bobby P. și de Cristi Puiu. M-am gândit că domnu Puiu nu o fi stat deoparte și a pus și el umărul un pic la regia filmului, deși pentru scenariu și regie este creditat doar Bobby Păunescu. Despre Monica Bârlădeanu nu pot spune lucruri rele. Nu excelează ca actriță profesionistă, însă face un rol bun, chiar mai bun decât cele precedente în care am mai văzut-o ( ”Moartea d-nului Lăzărescu” și episodul acela din serialul ”LOST” în care apare cu numele ei americănesc, Monica Dean). În filmul ăsta, Monica o interpretează pe Francesca, o tânără educatoare de pe plaiurile mioritice,  care are un vis: să plece în Italia, să lucreze acolo și cu banii strânși să înființeze o grădiniță pentru copii românilor emigranți din țara prietenă. Ea insistă să plece deși atmosfera în Italia nu este propice pentru români ( ”Curva de Musollini care vrea să ne vadă morți… Primarul ăla idiot din Verona care a declarat orașul liber de români…”). Prietenul ei, Miță, un tânăr freelancer cu aer de combinator, ar urma și el să vină acolo în Italia, imediat ce își lichidează afacerile în România. Deși lucrurile sunt aranjate cu multă grijă, planul Francescăi eșuează: Miță este ucis de cămătarii ( romi, cum altfel?) care nu reușesc să recupereze de la el o sumă importantă de bani ( parcă vreo 6000 de Euro, dacă am înțeles bine). Finalul acesta este previzibil, către el ne împinge toată acțiunea filmului, toate avertismentele celor din jurul Francescăi… De fapt, tocmai Francesca este singurul personaj rupt de realitate din acest film, prin idealul ei și  modul în care se implică și pune problemele. Păcat! Visele mor, iar realitatea ucide. Cam acesta este mesajul pe care l-am perceput din acest film. Dacă mai plouă și aveți chef de o dramă românească din noul val cinematografic, vă recomand cu căldură acest film. Căldura din sala de cinema evident .

 

În ploaie

Am rămas captiv în sentimentul acesta de melancolie de toamnă. Duminică m-am plimbat prin ploaia de octombrie, ascultând Klaus Schulze la căști ( ”I sing the body electric”).

Da, pisica a urmărit pe fereastră ploaia aproape toată ziua.