Solyaris

Andrei Tarkovski este unul din puținii regizori care au știut să transforme capodopere literare SF în capodopere cinematografice și asta din simplul motiv că a reușit să extragă esența, ideea romanelor și să le transpună pe peliculă în viziunea sa proprie. Așa a făcut cu ”Stalker” ( ecranizare după ”Picnic la marginea drumului” al fraților Strugațki) și cu, probabil, cel mai bun film SF făcut vreodată în Europa de Est, ” Solyaris” ( ecranizare după ”Solaris” al lui Stanislav Lem). Și într-un caz și în celălalt, Tarkovski nu a urmărit cu exactitate firele narative al cărților: ”Stalker” are ca sursă de inspirație doar ultima parte a romanului sus amintit, iar ”Solyaris” a fost rescris de regizor pentru a scoate în evidență anumite trăiri și sentimente ale eroului principal, Kris Kelvin. În ”Solyaris”, căci despre acest film scriu astăzi, tehnologia, cadrul futuristic, sunt undeva lăsate pe planul doi, ele fiind doar niște simple coordonate spațio-temporale în care se desfășoară această dramă. Stația orbitală de pe planeta Solaris este tapetată cu reproduceri de artă după Pieter Bruegel cel Bătrân, iar coloana sonoră a filmului este presărată de  piese de JS Bach și muzica electronică a lui Eduard Artemiev.

Filmul, realizat în 1972,  ar putea avea un ”tagline” foarte simplu: Pierdut, regăsit, pierdut. Pentru că asta se întâmplă cu dragostea pierdută și regăsită a lui Kris Kelvin, habitant al stației orbitale de pe Solaris. Soția sa, Hari, care s-a sinucis în urmă cu zece ani, a fost recreată de către oceanul gânditor de pe Solaris, după chipul și asemănarea ei, dar proiectate de gândurile, sentimentele și amintirile lui Kelvin. Încercarea de reapropiere dintre Hari și Kelvin, eșuează în final, datorită faptului că Hari înțelege că nu este reală, că nu este EA,  ci pur și simplu este o plăsmuire, fără amintiri, fără viață proprie, fără independență. Bietul Kelvin, își pierde dragostea din nou, plăsmuirea lui Hari punându-și capăt zilelor, de data aceasta pentru totdeauna. La finalul filmului, Kelvin, aflat într-o criză emoțională, trebuie să hotărască dacă se va întoarce pe Pământ sau va survola Oceanul gânditor în căutarea a ceea ce a iubit și a pierdut din nou.

Concluzia mea personală este următoarea: ”What is done, is done.”, ne învață filmul ”Solyaris”. Nu poți aduce înapoi ceea ce a fost, iar amintirile frumoase și durerea trebuie să rămână acolo la locul lor, în suflet. Implacabil.

Vă propun spre vizionare secvența de mai jos, care prezintă momentul întâlnirii dintre Kelvin (Donatas Banionis) și Hari ( superba Natalya Bodnarciuk). Enjoy!

Publicitate

Cristal

Aș vrea să fiu o lacrimă de cristal a Cerului:

Un fulg de nea ce se topește pe chipul tău,

Și ți se prelinge pe obraz

Ca o lacrimă fierbinte de dor…

 

 

Avatar

”Avatar” se anunță ca fiind o capodoperă cinematografică. Este un film în care James Cameron a împins limitele cinematografiei către un prag ce va fi cu greu depășit de altcineva,foarte curând. Un film în care nu numai superbele efecte speciale, peisajele sau mimica și cinematica personajelor generate pe computer impresionează, ci și povestea în sine. Întâlnim aici idei regăsite și în alte filme precum ”Dansează cu lupii”, ”Alien” ( păi, se putea altfel, domnule Cameron?), ” Matrix”sau ”Dune”, idei din care autorul filmului a scos tot ce este mai bun și le-a împletit, precum șnurul unui mărțișor, în jurul unei frumoase povești de dragoste și a dramei trăite de locuitorii și ecosistemul planetei Pandora: o dramă ce o regăsim de atâtea ori de-a lungul istoriei noastre, trăită de acele  civilizații devastate de cuceritorii nemiloși și avansați tehnologic.

Cred că este foarte greu ca acest film să rateze vreun ”Oscar”. Dar mai mult decât atât, este un film pe care-l veți iubi. Drept pentru care, îl recomand cu căldură.