My virtual Outback

Bătrânul orb

Posted in Uncategorized by cristiangheorghe on aprilie 14, 2010

N-am observat că e orb. Era în fața mea la coadă la covrigi și stătea pe loc în timp ce lumea avansa și cumpăra. Rămăsese nemișcat de câteva minute.”Haideți, domle, nu avansați și dumneavoastră?” m-am repezit la el și i-am tăiat fața. M-am întors spre el în timp ce treceam în fața lui și atunci i-am zărit albeața goală a ochilor. ”Îmi pare rău… n-am știut.. n-am văzut” am îngăimat cuprins de rușine și ciudă. Era bătrân, ponosit și orb. Purta o cârjă în loc de baston alb. În cealaltă mână avea o sacoșă. În fața mea, o doamnă în vârstă cumpăra un milion de covrigi cu susan. Din ăia vroiam și eu, deci trebuia să aștept…  Doamna în vârstă aștepta și ea următoarea tranșă de covrigi. ” Vai, săracu” îmi șoptește ea privindu-l compătimitor pe bătrânul orb. Am încuviințat dând tăcut din cap. Timpul trecea, covrigii nu mai ieșeau… ”Dumneavoastră doriți covrigi?” îl întreb pe orb. ”Nu, nu… vreau plăcinte cu mere…” Atunci l-am poftit în față și domnișoara de la covrigărie l-a servit pe orb cu patru plăcinte cu mere, i le-a pus în sacoșă și i-a dat rest la douăzeci de lei. Orbul pleacă pipăind asfaltul cu cârja, îngăimând un mulțumesc. În sfârșit ies covrigii… O rog pe doamna în vârstă care mai avea de luat un număr mare de covrigi să mă lase să iau și eu doar doi din tranșa dumneaei, că mă grăbesc… Doamna amabilă mă lasă. Yupiii!

Am ajuns apoi la Alimentara de unde trebuia să iau Sana. E un musai la covrigii calzi cu susan. Ajung în dreptul Alimentării și aud o voce de bătrân:” Intrarea la Alimentara e aici?” Era orbul. Îl conduc cu grijă spre intrare, în avertizez cu privire la treapta aceea înaltă, îl ajut să o urce și în conduc de braț în Alimentara, la secția pâine și mizilicuri. Eu mă duc la departamentul lactate, o aștept pe doamna vânzătoare care probabil era la țigară, iau o  Sana și dau să ies. Bătrânul orb vroia să iasă și el și căuta ușa cu cârja, dar nu găsea altceva decât lada frigorifică cu înghețată sau scrumiera aceea înaltă, care ar fi trebuit să stea afară. Uff… deschid ușa orbului și îl ajut să coboare treapta aceea: aaaaașa. Apoi îl întreb: ”De ce nu aveți însoțitor?” Răspunsul a venit tăios și repede: ” La ce-mi trebuie?”

I-am urat sănătate și am plecat în fugă: tocmai venea autobuzul și trebuia să prind verdele la trecerea de pietoni.

Reclame

Cozi

Posted in Uncategorized by cristiangheorghe on aprilie 13, 2010

Azi mi-am dat seama că cele mai tari rețele sociale sunt cozile de la ghișee: îți poți face prieteni cu ușurință la fel ca pe Facebook, poți discuta diverse și afli ce fac alții la fel ca pe Twitter, poți dezbate probleme de felurite feluri, la fel ca pe orice blog și mai ales, poți face cadouri doamnei de la ghișeu la fel ca în ”Farmville” sau ”Cafe World”, devenind astfel fanul ei. Ce să mai zic, coada de la ghișeu este o adevărată comunitate! ”Aloooo, doamna cu geaca de blugi! De ce vă  băgați în față?”

Coming back to life

Posted in Uncategorized by cristiangheorghe on aprilie 6, 2010