My virtual Outback

Bătrânul orb

Posted in Uncategorized by cristiangheorghe on Aprilie 14, 2010

N-am observat că e orb. Era în fața mea la coadă la covrigi și stătea pe loc în timp ce lumea avansa și cumpăra. Rămăsese nemișcat de câteva minute.”Haideți, domle, nu avansați și dumneavoastră?” m-am repezit la el și i-am tăiat fața. M-am întors spre el în timp ce treceam în fața lui și atunci i-am zărit albeața goală a ochilor. ”Îmi pare rău… n-am știut.. n-am văzut” am îngăimat cuprins de rușine și ciudă. Era bătrân, ponosit și orb. Purta o cârjă în loc de baston alb. În cealaltă mână avea o sacoșă. În fața mea, o doamnă în vârstă cumpăra un milion de covrigi cu susan. Din ăia vroiam și eu, deci trebuia să aștept…  Doamna în vârstă aștepta și ea următoarea tranșă de covrigi. ” Vai, săracu” îmi șoptește ea privindu-l compătimitor pe bătrânul orb. Am încuviințat dând tăcut din cap. Timpul trecea, covrigii nu mai ieșeau… ”Dumneavoastră doriți covrigi?” îl întreb pe orb. ”Nu, nu… vreau plăcinte cu mere…” Atunci l-am poftit în față și domnișoara de la covrigărie l-a servit pe orb cu patru plăcinte cu mere, i le-a pus în sacoșă și i-a dat rest la douăzeci de lei. Orbul pleacă pipăind asfaltul cu cârja, îngăimând un mulțumesc. În sfârșit ies covrigii… O rog pe doamna în vârstă care mai avea de luat un număr mare de covrigi să mă lase să iau și eu doar doi din tranșa dumneaei, că mă grăbesc… Doamna amabilă mă lasă. Yupiii!

Am ajuns apoi la Alimentara de unde trebuia să iau Sana. E un musai la covrigii calzi cu susan. Ajung în dreptul Alimentării și aud o voce de bătrân:” Intrarea la Alimentara e aici?” Era orbul. Îl conduc cu grijă spre intrare, în avertizez cu privire la treapta aceea înaltă, îl ajut să o urce și în conduc de braț în Alimentara, la secția pâine și mizilicuri. Eu mă duc la departamentul lactate, o aștept pe doamna vânzătoare care probabil era la țigară, iau o  Sana și dau să ies. Bătrânul orb vroia să iasă și el și căuta ușa cu cârja, dar nu găsea altceva decât lada frigorifică cu înghețată sau scrumiera aceea înaltă, care ar fi trebuit să stea afară. Uff… deschid ușa orbului și îl ajut să coboare treapta aceea: aaaaașa. Apoi îl întreb: ”De ce nu aveți însoțitor?” Răspunsul a venit tăios și repede: ” La ce-mi trebuie?”

I-am urat sănătate și am plecat în fugă: tocmai venea autobuzul și trebuia să prind verdele la trecerea de pietoni.

Anunțuri

10 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. georgiana said, on Aprilie 15, 2010 at 9:13 am

    Asa’ti dai seama ca trebuie sa te bucuri de ce ti-a dat Dumnezeu…

  2. Cristian said, on Aprilie 27, 2010 at 3:03 pm

    Povestea e chiar interesantă și îmi permit să desprind două idei din textul tău. ”Îmi pare rău… n-am știut.. n-am văzut”, vocea lui Cristian și ” La ce-mi trebuie?”. Bătrânul nevăzător, ce a trăit o viată în întuneric, vede mai mult decât omul de rând, tânăr și grăbit în tumultuoasele lui gânduri și nemulțumiri. Nu te acuz de nimic, Cristian, pentru că sunt sigur și mă rușinez, dar probabil și eu aș fi fost agitat și în inconștienta mea aș fi zorit sărmanul bătrân.

    • cristiangheorghe said, on Aprilie 27, 2010 at 3:38 pm

      @Cristian: Bine ai venit! Da, pe mine m-a uimit reacția lui de final, deși, îmi dau seama acum, că am mai văzut persoane cu dizabilități care nu acceptă ajutor de la cineva. Nu vor să-și recunoască neputința fizică.

      • Cristian said, on Aprilie 27, 2010 at 3:44 pm

        O fi orgoliu? o fi mândrie? nu aș putea spune…poate e altruism (să nu mai chinuie pe nimeni).

  3. cristiangheorghe said, on Aprilie 27, 2010 at 3:48 pm

    Probabil e un soi de mândrie pe care noi nu-l înțelegem.

  4. anca said, on Aprilie 30, 2010 at 11:34 am

    eu cred ca este mai ales rusinea de a fi vazut ca o persoana neputincioasa si deci slaba. sunt persoane orgolioase care mai degraba ar muri decat sa le plangi de mila. adica niste invinse. nu e o perspectiva prea placuta…

  5. cristiangheorghe said, on Aprilie 30, 2010 at 3:04 pm

    @anca: bine ai venit! Probabil că neputința face ca aceste persoane să devină excesiv de orgolioase. Trist…

  6. silavaracald said, on Iunie 9, 2010 at 9:07 pm

    Uite că te găsii şi aici!
    Buni or fost covrigii?
    Reacţia bătrânului e o sumă a tuturor celor expuse mai sus. Pate jena vizavi de handicapul lui, imposibilitatea pecuniară de a avea un însoţitor permanent şi constatarea că s-a descurcat şi până acum datorită bunăvoinţei oamenilor.

  7. Georgiana said, on Iunie 10, 2010 at 12:28 am

    mai scriem şi noi ceva?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: