My virtual Outback

Autobuzul

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on septembrie 11, 2010

Mersul cu autobuzul are un farmec aparte. Întâlnești o mulțime de oameni și, fără să vrei, iei parte la un crâmpei din viața și problemele lor. De exemplu, doamnei de pe scaunul de la geam îi cântă poșeta: ”Waka-waka” de Shakira…  Doamna cotrobăie grăbită prin poșetă și răspunde la telefon: ”Da, mamă, vin acu… Sunt la Favorit… Coboară și tu în stație să mă ajuți la sacoșe…” Frumos, zic, deci doamna are un copil iubitor care o ajută la cărat sacoșele de la piață. Foarte bine! Un alt exemplu: femeia agățată de bara de lângă ușa din față, care țipă în telefon de se aude până-n spate: ” Să crezi tu că dau un milion pentru coroana lu măta! Tu când îmi dai ăia șapte milioane pe haine? Ă? Zi bă!” Nu, tipei ăsteia nu i-aș da follow pe Twitter și nici nu i-aș cere prietenia pe Facebook.

La un moment dat, prind un loc liber pe scaun, lângă un domn destul de sobru. Are o figură preocupată și privirea sa, ușor exoftalmică, cercetează împrejurimile pentru a sesiza din prima un eventual pericol. Îmi scot liniștit iPAQ-ul și bag un  ”Solitaire”. Nimic mai potrivit pentru momentele acestea de liniște. Deodată, șoferul efectuează o manevră periculoasă iar eu, atent să pun șeptarul de treflă peste optarul de cupă, îl înghiontesc ușor și involuntar pe vecinul cel vigilent. ”Mă scuzați!” îi spun spășit… Domnul îmi acceptă scuzele și mă privește atent și exoftalmic: ” Pot să vă spun ceva?” Figura sa nu prevestește nimic bun dar dau aprobator din cap, deh, eram dator… După ce se uită în jur, îmi spune cu o voce joasă: ” Știți, iar a fost cutremur în Malaezia… Ce ziceți de asta? ” Capăt o figură preocupată, în timp ce el continuă: ” Acum două zile a mai fost unul în Turcia, iar acum o săptămână unul în Chile… Un cutremur devastator aici la noi este iminent! Ce ziceți de asta?”  Dau din cap îngrijorat și îmi cer scuze pentru că trebuie să cobor. Ușile se deschid iar eu, dintr-un salt, sunt jos, în stație.

După mine, coboară doamna cu Shakira și suita de sacoșe pline de zarzavaturi. În stație, surpriză: nu o așteaptă copilul cel iubitor ci chiar mama ei, o bătrână durdulie cu părul alb ca neaua.  Deci ea o sunase mai devreme. Le privesc pe cele două femei cum se îndepărtează împreună încovoiate de greutatea sacoșelor și a grijilor de zi cu zi. Ufff.. le-aș fi ajutat la cărat dacă mergeam în aceeași direcție, dar, vedeți voi, mă grăbeam spre casă pentru a încropi de urgență un plan de evacuare în caz de cutremur… Dacă domnul acela avea dreptate? Ce bine că am luat autobuzul.. Ce ziceți de asta?

Reclame