My virtual Outback

Duzina de cuvinte: De Fado

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on octombrie 1, 2011
Nici nu mai știu de unde a aterizat personajul acesta. Apăruse de ceva vreme la colțul străzii sub înfățișarea un bătrân în haine ponosite și pantofi stricați care stătea ghemuit, sprijinit de perete, cu ochii închiși, șoptind cuvinte auzite numai de el. Apoi, când forfota străzii începea să capete o anumită intensitate, el apuca chitara: un instrument conceput după un standard pe care nu-l mai văzusem încă. Cutia de rezonanță era rotundă, avea douăsprezece coarde, grupate câte două, părând, tehnic, ca șase coarde duble. Bătrânul se ridica în picioare și mângâia corzile chitarei,  vibrând acorduri ce se transformau în melodii melancolice, cu versuri tânguitoare, care te atrăgeau ca niște tentacule invizibile.
M-am apropiat fascinat de acest menestrel, făcându-mi loc prin mulțimea de oameni care-l asculta fermecată. O doamnă care era lângă mine, după ce petrecuse aproape o oră în compania muzicii sale, s-a strecurat în față și a lăsat un bănuț în cutia metalică din fața bătrânului, plecând pe furiș, simțindu-se cumva vinovată că nu l-a putut recompensa cu mai mult.
”Ce muzică este aceasta?” am întrebat năuc pe cineva de lângă mine. ” Este fado, muzica aceea portugheză care amintește de tânguirea văduvelor ai căror soți i-a luat marea”, veni răspunsul. ”Bătrânul cântă în general despre mare, trecutul maritim glorios al lusitanilor și viața grea a pescarilor săraci, dar acum cântă o melodie de dragoste pierdută”, completă persoana respectivă. M-am apropiat încet de bătrânul care cânta, cu vocea precum catifeaua, dorul său, dorința puternică de a revedea pe cineva drag după care tânjea. Mi se pusese capsa. Voiam să știu, să aflu mai multe despre acea dragoste pierdută a lui despre care cânta cu ochii înlăcrimați.
Atunci am observat pisica. Stătuse ascunsă până atunci în cutia ce adăpostea chitara în momentele ei de liniște și odihnă. Pisica ronțăia o bucățică de ciocolată ce o ținea cu lăbuțele ei. Părea o tabletă de ciocolată amăruie, cu ghimbir, pe care felina o ținea cu dexteritate și o ronțăia cu poftă. Priveam uimit la ciudatul companion felin al bătrânului cântăreț, între ei doi părând să existe un parteneriat ocult. Pisica înfulecă bucata de ciocolată, apoi se ghemui la picioarele mele miorlăind: ” Vrei să știi? Vrei să afli totul despre dragostea pierdută a bătrânului cântăreț?” ”Da, vreau să știu” am răspuns, uimit de modul răspicat în care mi-am exprimat dorința. ”Și vei fi în stare să i-o aduci înapoi? Vei putea asta?” întrebă din nou pisica, cu miorlăitul ei hipnotic.
”Ce trebuie să fac?” am întrebat. Pisica se întinse și spuse: ”Pentru început trebuie să înveți să vorbești în tăcere… Urmează, mă!” și o zbughi de lângă mine lăsând în urmă un parfum ciudat, de amintea de ” feminite du bois-shisheido”.
Am dispărut amândoi ca doi hoți după un jaf petrecut în liniștea nopții. Pisica fugea apoi mă aștepta și pe mine. Am ajuns împreună la gară, unde ne-am suit într-un tren cu un singur vagon, care avea drept emblemă litera ”psi”. Nici nu mi-am dat seama când trenul a plecat în viteză și a intrat într-un tunel de lumină.
Prin acest text am răspuns provocării lansate de psi. 
Publicitate