Duzina de cuvinte: Vechiul Castel

Era unul din acei menestreli hoinari, ce-și căuta solitar norocul prin lume. Întâlnea în drumul său orașe, acolo unde cânta prin piețe și încânta mulțimea pestriță care-l răsplătea cu monezi sau cu merinde. Uneori în drumul său oprea la palate și castele, unde duci, conți sau prinți îl invitau să cânte la cină balade cunoscute, povești de dragoste sau cântece despre eroi de demult.

Era doar el, călătorind pe jos, acompaniat de vechea sa rottă, ale cărei coarde le mângâia atunci când poposea, născocind noi acorduri sau cântece. Călătorea de dimineață prin pădurea cea deasă și acum, noaptea era aproape. Căuta un loc unde să-și facă un culcuș, atunci când observă în zare ruinele unui vechi castel. ”Acolo voi face popasul”, își spuse menestrelul și își grăbi mersul. Se apropie repede de zidurile dărâmate și pătrunse în ceea ce fusese cândva curtea interioară a castelului ce se afla acum în ruină. Găsi câteva vreascuri uscate lângă un copac aproape putrezit și făcu un foc pentru a se încălzi, chiar dacă se învelea cu o pătură groasă. Nu numai că nopțile deveniră reci, dar focul ținea departe și eventualii musafiri nepoftiți precum lupii sau alți prădători nocturni.

Noaptea sosi curând, învăluind sub aripa ei lumea. Luna de argint lumina împrejurimile, învăluind totul ca într-o atmosferă de poveste. Vântul nopții se întețise un pic, ecoul șoaptelor sale reflectându-se prin zidurile reci ale ruinelor. Mângâiat de vântul din ce în ce mai puternic, clopotul cel mare din cea mai înaltă turlă începu să bată, ca un vaiet stins și grav ce tulbura liniștea nopții. Inima menestrelului începu să bată cu putere simțind un fior de teamă, fiind convins că aici îi este sortit să piară… Apucă rotta ce se afla lângă el, îi mângâie coardele și începu să acompanieze clopotul din turla castelului, născocind un cântec nou. Versurile cântate de menestrel veneau de la sine, invocând parcă spiritele nopții pentru inspirație. Clopotul răspundea acordurilor rottei, formând un duet inedit iar cântecul era din ce în ce mai însuflețit, mai puternic și mai intens. La un moment dat, focul se stinse brusc și de teamă, mâinile menestrelului înghețară pe corzile ce încă vibrau în acord. În fața sa, se profila o siluetă albă, difuză. Ochii îi luminau puternic, ca două stele mici și strălucitoare. ”Cântă, menestrel, cântă, nu te opri… Muzica ta îmi amintește de ceva ce am trăit cândva…” șopti fantoma cu o voce caldă de femeie.

Menestrelul ciupi și mângâie coardele rottei făcând-o să sune precum o harpă, vrăjit fiind de apariția fantomei care îl învăluia ușor cu lumina ei caldă și ușor portocalie, acum. Clopotul bătut de vânt acompania și el rotta ca un ecou distant și metalic. dând cântecului o notă ireală, parcă din altă lume.

”Am fost femeie, cândva, menestrelule…” îi șopti fantoma. ”Am fost o femeie frumoasă și am iubit, și am fost iubită de stăpânul acestui castel…” Menestrelul opri cântecul, iar vântul se domolea încet și el, vrând parcă să asculte povestea fantomei. ”Și.. ce s-a întâmplat?” întrebă menestrelul cu vocea gâtuită de emoție.

”L-am iubit din tot sufletul pe stăpânul meu până când am aflat că mă trădează…cu o altă femeie… și atunci inima mea s-a uscat de amărăciune”. În curtea castelului se lăsă o tăcere apăsătoare, doar foșnetul frunzelor din pădurea alăturată se mai auzea, ca o rugăciune tăcută. ”Mi-am pus capăt zilelor, aruncându-mă din turnul acela… și am lăsat scris ca inima mea să fie îngropată undeva departe într-un loc neștiut de nimeni. Stăpânul meu s-a conformat dorinței mele și a făcut întocmai. Apoi, cuprins de remușcări, a părăsit acest castel și s-a mutat în alt ținut…”

Menestrelul mângâie din nou corzile rottei, compunând acum un cântec de iertare și izbăvire. Vocea sa suna ca un cor de îngeri. ”Aș dori ca acest cântec al meu să-ți curme suferința și să-ți aducă pacea și liniștea” șopti menestrelul și corzile rottei sunau din ce în ce mai puternic iar armoniile sale umpleau curtea vechiului castel cu culori nemaiîntâlnite.

Fantoma căpătă și ea o aură aparte, iar în dreptul a ceea ce fusese cândva inima ei, apăru un punct luminos ce începu să strălucească precum cea mai strălucitoare stea de pe cerul nopții. ” Îți mulțumesc, menestrelule, acum mă simt completă și mă voi duce în liniște în lumea mea… îți mulțumesc!” șopti fantoma și, diminuându-se încet, dispăru apoi subit, într-o secundă.

Menestrelul continua să cânte până la ivirea zorilor. Privi apoi răsăritul de soare, falnic și maiestuos, precum primul răsărit de soare apărut vreodată. Razele lui mângâiau curtea vechiului castel ca într-o binecuvântare magică și străveche.

”Sper să țin minte cântecul acesta… Îl voi repeta pe drum și-l voi cânta cu siguranță în noua mea reprezentație”, zise menestrelul pregătindu-se de drum.

Se depărtă de vechiul castel fără să privească în urmă. Auzea totuși dangătul clopotului cel mare din turn, ca un rămas bun. Sau doar ca o simplă părere.

Cele douăsprezece cuvinte le puteţi găsi şi la: psi, sara, redsky, anaid, rokssana, scorpio, cita, dictatura justiţiei, tibi, andy, vania, gabi, tu1074, zina,