My virtual Outback

Duzina de cuvinte: Ed. Dantes

Posted in Uncategorized by cristiangheorghe on februarie 11, 2012

”Ești sigur că se află aici, Dantes?”, întrebă Jacopo respirând întretăiat din cauza efortului.

O stâncă uriașă, de altă culoare decât cea a peretelui pietros, acoperea presupusa intrare a peșterii pe care o căutau.

”Vom vedea imediat… harta spune că aici ar fi…”, răspunse Dantes așezându-se pe pietrele din apropiere, trăgându-și răsuflarea.

”Ar fi bine să fie aici, Dantes.. Pentru binele tău, să știi! Dacă m-ai cărat degeaba și nu găsim comoara, ai încurcat-o cu mine!”, zise Jacopo rânjind, cu privirea sălbatică. Pentru câteva clipe nu se auzea decât gâfâitul lor.

”Mai bine adu butoaiele cu silitră… Cred că cele două ajung pentru a sparge stânca asta blestemată ce acoperă intrarea… Abatele Faria mi-a spus că două butoaie ajung… Dar hai că vin să te ajut și eu” spuse Dantes și se ridică. Drumul anevoios de pe malul insulei și până aici pe vârful dealului acesta de stâncă, prin solul arid și pietros, îi ostenise pe amândoi. Cărară butoaiele lăsate mai vale și le poziționară strategic în fața stâncii. Apoi fixară fitilurile, le dădură foc și se ascunseră pentru a se feri de eventualele turbulențe create de suflul exploziei.

Așteptau cu înfrigurare momentul… apoi tresăriră în clipa declanșării: suflul puternic de aer fierbinte se împrăștie rapid, transformând locul în care se aflau într-o etuvă. ”Să mergem, Dantes, să mergem! Comoara ne așteaptă!” Amândoi pătrunseră în peșteră, trecând pe sub arcada creată de explozie. În aerul încă fierbinte, pluteau mici nori de cenușă.

Pășeau amândoi cu grijă, în vârful picioarelor, concomitent, cu torțele agitându-se deasupra lor în balans sincron. Trebuia să fie atenți la pericole sau vreo capcană intempestivă. ”Acolo, Dantes, uite!” strigă Jacopo și se repezi spre coridorul din dreapta. Dantes alergă după el. La capătul coridorului, aurul comorii, răspândit pe câțiva metri pătrați, lucea straniu și ademenitor în lumina făcliilor celor doi, ale căror flăcări păreau că prind viață, însuflețite de un duh nevăzut. Lăzi imense cu monezi, broșe, coliere, pietre prețioase, sfeșnice de aur, inele și alte obiecte din metal prețios, așteptau cuminți să intre în posesia noilor stăpâni.

”Suntem bogați, Dantes, suntem bogați! Iuhuuuu!” strigă Jacopo sărind de bucurie. Prietenul lui se așeză pe una din lăzi și contemplă imensa bogăție cu un aer gânditor. ” Îți dai seama ce poți face cu atâta aur, Edmond? Visul tău va deveni realitate în cel mai scurt timp!” zise Jacopo îmbrățișându-l pe Dantes. Apoi se repezi spre cea mai apropiată ladă cu coliere de aur și începu să le strângă în grămezi ordonate: ”Hai, Dantes, nu mai visa atâta! Ne apucă noaptea și crede-mă nu vreau asta!”

Dantes se ridică în picioare și spuse ferm și răspicat: ” Lăsăm totul aici.” Jacopo se întoarse spre el, lăsând să i se scurgă printre degete un colier cu perle.  ” Edmond, ai înnebunit? Cum să lăsăm aici totul? Hai vino, ajută-mă!” Dantes rămăsese împietrit, cu mâinile în șold, privind gol spre imensa bogăție ce aștepta să fie luată-n stăpânire de cei doi. ” Nu luăm nimic, Jacopo, nu are nici un rost…” Apoi se întoarse și se îndreptă spre ieșirea din peșteră, cu pași fermi.

Jacopo îl urmă uimit: ”Ai… ai înnebunit, Dantes…. Anii de pușcărie ți-au afectat judecata, clar.. ascultă-mă, lăsăm aici totul acum și mâine…” ”Nici un mâine, Jacopo! Nu mai există mâine pentru visele mele de răzbunare. Gata.  S-a sfârșit…” spuse Dantes și se așeză pe pietrele din fața intrării în peșteră.

”Toții anii cât am fost închis pe nedrept la Chateau D If, m-am gândit la momentul acesta, spuse el cu vocea joasă și fermă.… Abatele Faria mi-a dat speranțe, m-a încurajat m-a învățat atâtea lucruri și mi-a oferit pe tavă comoara aceasta… Visele mele de răzbunare prindeau contur, dar…”

Jacopo îl asculta împietrit. Nu-i venea să creadă că planul lor se năruia văzând cu ochii. ” Gândește-te și tu, continuă Dantes, să zicem că iau această comoară. Voi cumpăra insula și mă voi întoarce în Franța sub un nume fals. Să zicem… Contele de Monte-Cristo. Apoi îmi voi face relații și îi voi nimici,unul câte unul, pe cei ce m-au băgat la Chateau D If… Danglars… Fernand… Villefort… vor primi pedeapsa aspră a condamnării pe nedrept a unui om nevinovat. O voi revedea pe Mercedes… draga mea Mercedes… care, crezându-mă mort de atâția ani, cu siguranță și-a refăcut viața, iar revederea mea ne va răni pe amândoi. Și după aceea? Ce va rămâne după ce răzbunarea mea se va sfârși? Ce îi va lua locul? Nimic, Jacopo, nimic… După răzbunare, viața mea nu va mai avea nici un rost… Va fi pustie…”

”La naiba cu răzbunarea, Edmond! Îți poți reface viața altfel! Vei putea să ai tot ce dorești! Tot!” încercă Jacopo să-l facă să se răzgândească. Dar figura împietrită și dârză a lui Dantes îl descurajă repede: ” of, Jacopo, suflet mărunt… nu înțelegi că bogăția aduce numai nefericire? Vei dobândi tot ce-ți dorești: case, pământuri, femei, vei duce un trai mai mult decât îndestulat… Și? Ce urmează după ce dobândești totul? O imensă nefericire, dragul meu Jacopo, crede-mă…o imensă nefericire…”

Stăteau amândoi așezați pe pietre, gândindu-se la ceea ce va urma. Apoi Jacopo rupse tăcerea: ” Fie, Edmond. Fie ca tine. Lăsăm aici comoara, dar facem un troc: jur să nu-ți iau viața după ce ajungem pe corabie, iar tu mă vei lăsa să iau diamantul acela mare de pe tipsie. Ce zici? ”

Dantes îl privi în ochi: ” Fie, iei diamantul, dacă-mi promiți că te vei lăsa de contrabandă și vei cumpăra un vas mare de pescuit, cu care îți vei câștiga existența cinstit prin apele Mediteranei.” Jacopo se gândi câteva clipe apoi îl privi în ochi: ”De acord, Edmond Dantes, de acord”, apoi plecă să ia diamantul.

Cei doi se întoarseră la barcă de unde mai luară restul de butoaie de silitră pe care le cărară apoi la intrarea peșterii. Explozia lor astupă intrarea cu bolovani mari căzuți de pe tavan, acoperind comoara pentru vecie. Se întoarseră apoi cu barca pe mica lor corabie și se îndreptară spre Sicilia. Acolo cei doi se despărțiră pentru totdeauna.

Unele zvonuri confirmă faptul că Jacopo și-a cumpărat un vas de pescuit și și-a întemeiat o familie cu mulți copii.

Despre Edmond Dantes nu s-a mai auzit mare lucru. Unii spun că l-ar fi văzut ca matelot pe diverse vase comerciale, alții ar fi navigat alături de el pe o balenieră canadiană pe mările înghețate ale nordului. Nu a pomenit nimănui însă despre comoara găsită și îngropată pentru totdeauna pe insula Monte Cristo.

 

cele douăsprezece cuvinte le veţi regăsi şi la: psi, tibi, cioburi de chihlimbar, almanahe, redsky, cita, scorpio, virusache,  vero, abisuri,

Duzina de cuvinte: Geanta

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on februarie 4, 2012

”Ce ai în geantă?” întrebă tânărul, stând în pat cu mâinile încrucișate sub cap și privindu-și iubita cum își piaptănă tacticos părul lung și castaniu, în fața oglinzii mari aflată pe peretele din celălalt capăt al camerei.

Ea se întoarse spre el, zâmbind enigmatic: ”Dar ce-ți veni să mă-ntrebi? ai gărgăuni?” Tânărul își aprinse o țigară și îi admira trupul perfect ca o amforă. Razele soarelui care intrau pe fereastră îi dădeau o strălucire aparte catifelatului țesut al pielii. ”Aș putea avea un calup de gărgăuni, dar nu despre asta e vorba… Sunt doar curios ce poate purta o femeie în geanta ei, de regulă destul de voluminoasă ca a ta, atâta tot”. Fata puse jos peria pentru păr, se prefăcu gânditoare,  masându-și tâmpla cu degetul arătător: ” să zicem că de pe vremea acelui cod salic, imuabil de altfel, femeile au simțit mereu nevoia să care cu ele tot felul de lucruri, pentru a se simți protejate în lumea asta crudă condusă de bărbați. Ca un soi de kit de prim ajutor, dacă înțelegi…”

Tânărul se concentră cu privirea spre geanta fetei, aflată pe măsuța de lângă oglindă: ”Cred că mi-am creionat în minte un inventar imaginar…Sunt convins că în gențile femeilor, se află o mulțime de lucruri periculoase care pot face un bărbat să nu mai poate fi stăpânul propriilor sale simțuri… și astfel să poată fi mai ușor manipulat.”

Fata râse, deschise geanta, scotoci în ea câteva secunde și scoase triumfătoare rimelul cu capac din plastic apos-transparent. ” Ești pe aproape, să știi. Geanta unei femei conține multe secrete de felul acesta”. Își aplică apoi cu migală rimelul. Ochii ei verzi și pătrunzători îl priveau din când în când, prin oglindă,  pe băiatul aflat pe pat care o admira în tăcere.

După ce termină cu machiatul, își puse geanta pe umăr și sorbi sucul acidulat din paharul de pe măsuță.

”Ai grijă de tine și să fii cuminte! Nu uita, simțurile tale sunt controlate prin tot ceea ce se află în geanta aceasta!” îl sfătui ea zâmbind, privindu-l pe sub genele lungi.

” Să te întorci repede! Abia aștept să-mi reamintești chestia asta curând”, spuse tânărul trimițându-i un sărut suflat gingaș de pe podul palmei. Tânăra captă din aer sărutul și se prefăcu că-l pune în geantă. Apoi ieși grațios pe ușă.

Tânărul rămase țintuit pe pat, contemplând urma de ruj lăsată pe buza paharului aproape golit. Deja începuse să i se facă dor de ea.

 

cele douăsprezece cuvinte le veţi găsi şi la: psi,  almanahe, redsky, scorpio, virusache, mitzaabiciclista, blueriver. valentina. anaveronica. rokssana.  virusache. blogvistavantdetoamna. anacondele.Carmen. tibi

Parfum de scrisoare

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on februarie 3, 2012

La început au fost gândurile.

Apoi gândurile s-au așternut pe hârtie. Frumos, caligrafic, înșirate cu stiloul pe o hârtie de caiet dictando, firele de cerneală urmând liniile fine ale foii. Gândurile se așterneau în cuvinte precum notele muzicale care se așează pe portativ și formează o melodie senină. Sau precum florile care își împletesc aromele și formează un parfum de neuitat.

Și cuvintele au format fraze. Structurate armonios, cu migala ei de fetiță silitoare și atentă la punctuație, povestind zilele scurse de la despărțirea din ultima zi de vacanță de vară. Ce mai fac bunicii. Cum se mai joacă pisoii și cât de mult au crescut de când i-am văzut ultima oară. Despre florile din grădina din fața casei care se pregătesc pentru lungul somn de iarnă. Despre amintirile de vacanță. Amintirile…

Într-un colț din dreapta jos a scris ”Cu drag, ” apoi a urmat semnătura ei înflorată dat atât de simplă, urmată de desenul unui fluture. Și o picătură de parfum.

Am regăsit deunăzi scrisoarea ei. Era într-o cutie cu poze și amintiri străvechi, parcă din altă viață. Am recitit-o cu aceeași emoție ca atunci când am primit-o. Parfumul de pe hârtie a dăinuit. La fel și frazele. La fel și cuvintele.

Iar gândurile au devenit amintiri frumoase.