Duzina de cuvinte: Ed. Dantes

”Ești sigur că se află aici, Dantes?”, întrebă Jacopo respirând întretăiat din cauza efortului.

O stâncă uriașă, de altă culoare decât cea a peretelui pietros, acoperea presupusa intrare a peșterii pe care o căutau.

”Vom vedea imediat… harta spune că aici ar fi…”, răspunse Dantes așezându-se pe pietrele din apropiere, trăgându-și răsuflarea.

”Ar fi bine să fie aici, Dantes.. Pentru binele tău, să știi! Dacă m-ai cărat degeaba și nu găsim comoara, ai încurcat-o cu mine!”, zise Jacopo rânjind, cu privirea sălbatică. Pentru câteva clipe nu se auzea decât gâfâitul lor.

”Mai bine adu butoaiele cu silitră… Cred că cele două ajung pentru a sparge stânca asta blestemată ce acoperă intrarea… Abatele Faria mi-a spus că două butoaie ajung… Dar hai că vin să te ajut și eu” spuse Dantes și se ridică. Drumul anevoios de pe malul insulei și până aici pe vârful dealului acesta de stâncă, prin solul arid și pietros, îi ostenise pe amândoi. Cărară butoaiele lăsate mai vale și le poziționară strategic în fața stâncii. Apoi fixară fitilurile, le dădură foc și se ascunseră pentru a se feri de eventualele turbulențe create de suflul exploziei.

Așteptau cu înfrigurare momentul… apoi tresăriră în clipa declanșării: suflul puternic de aer fierbinte se împrăștie rapid, transformând locul în care se aflau într-o etuvă. ”Să mergem, Dantes, să mergem! Comoara ne așteaptă!” Amândoi pătrunseră în peșteră, trecând pe sub arcada creată de explozie. În aerul încă fierbinte, pluteau mici nori de cenușă.

Pășeau amândoi cu grijă, în vârful picioarelor, concomitent, cu torțele agitându-se deasupra lor în balans sincron. Trebuia să fie atenți la pericole sau vreo capcană intempestivă. ”Acolo, Dantes, uite!” strigă Jacopo și se repezi spre coridorul din dreapta. Dantes alergă după el. La capătul coridorului, aurul comorii, răspândit pe câțiva metri pătrați, lucea straniu și ademenitor în lumina făcliilor celor doi, ale căror flăcări păreau că prind viață, însuflețite de un duh nevăzut. Lăzi imense cu monezi, broșe, coliere, pietre prețioase, sfeșnice de aur, inele și alte obiecte din metal prețios, așteptau cuminți să intre în posesia noilor stăpâni.

”Suntem bogați, Dantes, suntem bogați! Iuhuuuu!” strigă Jacopo sărind de bucurie. Prietenul lui se așeză pe una din lăzi și contemplă imensa bogăție cu un aer gânditor. ” Îți dai seama ce poți face cu atâta aur, Edmond? Visul tău va deveni realitate în cel mai scurt timp!” zise Jacopo îmbrățișându-l pe Dantes. Apoi se repezi spre cea mai apropiată ladă cu coliere de aur și începu să le strângă în grămezi ordonate: ”Hai, Dantes, nu mai visa atâta! Ne apucă noaptea și crede-mă nu vreau asta!”

Dantes se ridică în picioare și spuse ferm și răspicat: ” Lăsăm totul aici.” Jacopo se întoarse spre el, lăsând să i se scurgă printre degete un colier cu perle.  ” Edmond, ai înnebunit? Cum să lăsăm aici totul? Hai vino, ajută-mă!” Dantes rămăsese împietrit, cu mâinile în șold, privind gol spre imensa bogăție ce aștepta să fie luată-n stăpânire de cei doi. ” Nu luăm nimic, Jacopo, nu are nici un rost…” Apoi se întoarse și se îndreptă spre ieșirea din peșteră, cu pași fermi.

Jacopo îl urmă uimit: ”Ai… ai înnebunit, Dantes…. Anii de pușcărie ți-au afectat judecata, clar.. ascultă-mă, lăsăm aici totul acum și mâine…” ”Nici un mâine, Jacopo! Nu mai există mâine pentru visele mele de răzbunare. Gata.  S-a sfârșit…” spuse Dantes și se așeză pe pietrele din fața intrării în peșteră.

”Toții anii cât am fost închis pe nedrept la Chateau D If, m-am gândit la momentul acesta, spuse el cu vocea joasă și fermă.… Abatele Faria mi-a dat speranțe, m-a încurajat m-a învățat atâtea lucruri și mi-a oferit pe tavă comoara aceasta… Visele mele de răzbunare prindeau contur, dar…”

Jacopo îl asculta împietrit. Nu-i venea să creadă că planul lor se năruia văzând cu ochii. ” Gândește-te și tu, continuă Dantes, să zicem că iau această comoară. Voi cumpăra insula și mă voi întoarce în Franța sub un nume fals. Să zicem… Contele de Monte-Cristo. Apoi îmi voi face relații și îi voi nimici,unul câte unul, pe cei ce m-au băgat la Chateau D If… Danglars… Fernand… Villefort… vor primi pedeapsa aspră a condamnării pe nedrept a unui om nevinovat. O voi revedea pe Mercedes… draga mea Mercedes… care, crezându-mă mort de atâția ani, cu siguranță și-a refăcut viața, iar revederea mea ne va răni pe amândoi. Și după aceea? Ce va rămâne după ce răzbunarea mea se va sfârși? Ce îi va lua locul? Nimic, Jacopo, nimic… După răzbunare, viața mea nu va mai avea nici un rost… Va fi pustie…”

”La naiba cu răzbunarea, Edmond! Îți poți reface viața altfel! Vei putea să ai tot ce dorești! Tot!” încercă Jacopo să-l facă să se răzgândească. Dar figura împietrită și dârză a lui Dantes îl descurajă repede: ” of, Jacopo, suflet mărunt… nu înțelegi că bogăția aduce numai nefericire? Vei dobândi tot ce-ți dorești: case, pământuri, femei, vei duce un trai mai mult decât îndestulat… Și? Ce urmează după ce dobândești totul? O imensă nefericire, dragul meu Jacopo, crede-mă…o imensă nefericire…”

Stăteau amândoi așezați pe pietre, gândindu-se la ceea ce va urma. Apoi Jacopo rupse tăcerea: ” Fie, Edmond. Fie ca tine. Lăsăm aici comoara, dar facem un troc: jur să nu-ți iau viața după ce ajungem pe corabie, iar tu mă vei lăsa să iau diamantul acela mare de pe tipsie. Ce zici? ”

Dantes îl privi în ochi: ” Fie, iei diamantul, dacă-mi promiți că te vei lăsa de contrabandă și vei cumpăra un vas mare de pescuit, cu care îți vei câștiga existența cinstit prin apele Mediteranei.” Jacopo se gândi câteva clipe apoi îl privi în ochi: ”De acord, Edmond Dantes, de acord”, apoi plecă să ia diamantul.

Cei doi se întoarseră la barcă de unde mai luară restul de butoaie de silitră pe care le cărară apoi la intrarea peșterii. Explozia lor astupă intrarea cu bolovani mari căzuți de pe tavan, acoperind comoara pentru vecie. Se întoarseră apoi cu barca pe mica lor corabie și se îndreptară spre Sicilia. Acolo cei doi se despărțiră pentru totdeauna.

Unele zvonuri confirmă faptul că Jacopo și-a cumpărat un vas de pescuit și și-a întemeiat o familie cu mulți copii.

Despre Edmond Dantes nu s-a mai auzit mare lucru. Unii spun că l-ar fi văzut ca matelot pe diverse vase comerciale, alții ar fi navigat alături de el pe o balenieră canadiană pe mările înghețate ale nordului. Nu a pomenit nimănui însă despre comoara găsită și îngropată pentru totdeauna pe insula Monte Cristo.

 

cele douăsprezece cuvinte le veţi regăsi şi la: psi, tibi, cioburi de chihlimbar, almanahe, redsky, cita, scorpio, virusache,  vero, abisuri,

Publicitate