My virtual Outback

Duzina de cuvinte: DEC@LOG.DOI

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on martie 29, 2013

„Să nu-ti faci chip cioplit și nici asemănare a vreunui lucru din câte sunt în cer, sus, și din câte sunt pe pământ, jos, și din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujești lor”

(Exodul 20, 4-5).

Bărbatul ieși de sub duș, se șterse cu prosopul imens și se așeză gol și relaxat la masa de machiaj aflată în colțul camerei. Era mulțumit: scandările, uralele și ovațiile care se auzeau de undeva de sus, din imensa sală de concerte, anunțau faptul că prestația sa ”live” care promova ultimul său album se va desfășura într-o atmosferă incendiară și va fi un adevărat succes, întrecând toate așteptările.

Își privi în oglindă chipul ridat, îmbătrânit înainte de vreme, mângâindu-și obrajii cu degetele subțiri și osoase: un ”rockstar” care se apropia vertiginos de 60 de ani și care își relansa cariera după aproape un deceniu de eclipsă.

Își auzea numele scandat de miile de fani care-l așteptau nerăbdător: ”Hurricane Joe! Hurricane Joe!”. Era ca pe vremuri, când cu un gest ridica sălile de concert în picioare și vocea sa puternică însuflețea zeci de mii de tineri care veneau să-l asculte. Era idolul lor și a altor milioane de fani care-i cumpărau discurile, CD-urile și, mai apoi,  DVD-urile.

”Așa a fost atunci, așa va fi și acum”, concluzionă el, aplicându-și fondul de ten și pregătind creionul negru pentru conturul ochilor. ”Și asta pentru că noii mei fani sunt tot tineri”. Conform vânzărilor de bilete, vârsta medie a spectatorilor nu depășea 25 de ani, fiind ușor ridicată  de numărul nostalgicilor de vârstă mijlocie care se aflau în sală. Tinerii au fost mereu atrași de mesajul cântecelor sale: trăiește azi și nu te gândi la ziua de mâine, fii rebel și opune-te constrângerilor sociale, nu te înregimenta în rândul maselor obediente și placide, să petreci azi ca și cum ziua de mâine nu ar mai exista. Tinerii au fost întotdeauna receptivi la aceste îndemnuri.

De fapt, aceasta a fost și filozofia lui de viață. Plecase de acasă de la 15 ani, cu o chitară electrică în mână, cumpărată pentru a-și pedepsi părinții, din banii strânși pentru ca fiul lor să se ducă la școală. Cântase în metrou, în parcuri și cafenele până când fusese descoperit de un impresar. Acesta i-a creat imaginea de ”rockstar” care devenise rapid un ”icon” pentru tânăra generație de acum 30-40 de ani. Însă abuzurile frecvente de alcool, droguri și sex ( ”sfânta treime” cum îi plăcea lui să zică) îi ruinaseră sănătatea și cariera. Fusese căsătorit perioade scurte de timp cu cele mai frumoase femei din lume, însă obiceiurile lui duseseră la trei divorțuri extrem de costisitoare care l-au băgat în faliment. A trăit apoi câțiva ani în centre de dezintoxicare și reabilitare. Acum, Hurricane Joe încerca să o ia de la capăt.

Privi posterul imens de pe peretele încăperii, unde era fotografiat în anii săi de glorie. Apoi se privi din nou în oglindă și încerca să stabilească o legătură între cele două imagini. ”Va fi bine, totul va fi bine…”, gândi el și începu să se machieze.

În clipa aceea se deschise brusc ușa. În pragul ei apăru o fată firavă, cu părul negru, tuns scurt și ochi mari, albaștri, conturați puternic cu negru. Hurricane Joe rămăsese nemișcat la apariția ei și uitase că era complet gol, așezat pe scaunul de machiaj. ”Cum ai ajuns aici?”, a fost primul lucru care-i venise în minte să o întrebe.

”Prietenele mele sunt ocupate cu gărzile tale de corp”, răspunse fata. ”Crede-mă, sunt irezistibile, ca și mine de altfel…” rânji ea și dintr-o mișcare își dădu jos bluza, dezvelind sânii mici și fermi.

Hurricane Joe o privi stupefiat. Deși fusese asaltat în trecut de zeci de admiratoare de care profitase înainte sau după concerte, azi nu se aștepta la așa ceva.

”Câți ani ai?” o întrebă, încercând să pară sigur pe el.

”Nouăsprezece, împliniți acum o lună”, răspunse tânăra, dezbrăcându-se complet.

Ar fi vrut să sară pe ea, să o sărute și să o posede sălbatic pe canapeaua aflată lângă el, dar știa că nu e bine. Nu e deloc bine.

”Minți. Ai cincisprezece sau șaisprezece. Am fumat puștoaice ca tine, nu mă poți duce de nas așa ușor”, zise el încercând să pară sigur și nemișcat de vederea trupului gol firav din fața sa.

”Bine, am șaisprezece… Dar ce mai contează? Eu sunt goală, tu ești gol, ce mai așteptăm?” și se repezi la el, sărindu-i în brațe.

Hurricane Joe se desprinse, se ridică rapid de pe scaun și își puse un halat. Tânăra rămase descumpănită:

”Ești idolul meu! Trăiesc prin cântecele tale, respir prin ele, le știu pe dinafară! Ești idolul generației noastre! Îi auzi cum te scandează? Toți ne hrănim cu melodiile tale, trăim conform spiritului lor și aplicăm în fiecare clipă esența ideilor tale… Trăim pentru azi, doar pentru azi! ” strigă fata și se apropie de el, îmbrățișându-l. ”Ia-mă, sunt a ta… Vreau un copil cu tine!”

În clipa aceea, ușa se deschise brusc și în încăpere năvăli impresarul artistului și trei body-guarzi. Aceștia din urmă o imobilizaseră rapid pe fată și începuseră să o îmbrace cu forța. Tânăra se opunea cu furie: ”Lăsați-mă! Vă explic! Nemernicul a încercat să mă violeze! El e de vină, doar el! Lăsați-mă! Lăsați-mă!!!” Machiajul i se întinsese pe față și îi transformase chipul în cel al unui mic demon.

”Asta am creat… generații de mici demoni…” gândi Hurricane Joe privind-o pe tânăra care se zbătea în mâinile bodyguarzilor.

Impresarul se apropie de el și îl cuprinse de umeri, privindu-l în ochi: ”Ești bine, Joe?” Acesta încuviință că da. ”Într-o oarecare măsură. Mă voi liniști imediat… ”

Impresarul scoase din dulap o sticlă de whisky și turnă în două pahare. Pe unul din ele i-l dădu lui Joe.

”Hai să bem asta și să ne calmăm… Într-o jumătate de oră te vei sui pe scenă. Ai o datorie față de cei ce află în sală. Să nu le înșelăm așteptările” zise el, zâmbind.

”Asta nu va rămâne așa!”, amenință tânăra, cu mâinile legate, ”voi spune tuturor ce s-a întâmplat și lumea va afla într-adevăr cine ești! Un violator de minore! Blestemele vor cădea asupra ta!”

Impresarul lăsă jos paharul de whisky, se apropie de fată și îi șopti la ureche: ” draga mea, acuzațiile tale sunt complet nefondate… vezi tu, excesul de droguri și de medicamente l-au făcut pe idolul tău mai neputincios decât poster-ul ăla. Asta e viața, ce să-i faci?…” Apoi porunci bodyguarzilor să o arunce-n stradă.

Hurricane Joe susținu în seara aceea un concert fulminant. Cariera lui era relansată, cel puțin pentru perioada următoare. După show semnă un contract cu casa de discuri pentru încă două albume.

Tânăra rătăci pe străzi toată noaptea, în căutarea unui nou idol. Între timp, se oferi unui necunoscut, care o posedă în grabă, într-un gang întunecos, pentru un pachet de țigări.

Undeva departe, în planul ceresc, îngerii păzitori țineau strâns în brațe norii denși care acopereau luna și stelele, oftând deznădăjduiți. Se simțeau îngrozitor de singuri.

Au mai folosit cele douăsprezece cuvinte: psi©, scorpio, dor, Alma Nahe, tibi, Carmen Pricop, La Fee, Roxana

Duzina de cuvinte: DEC@LOG.UNU

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on martie 15, 2013

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău,

Care te-a scos din pământul Egiptului și din casa robiei. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!”

(Exodul. 20, 2-3)

 

Silueta de pe ecranul computerului înainta cu grijă, cu sabia scoasă, prin valea înconjurată de frumoasele păduri aflate la stânga și la dreapta potecii. Puștiul care manevra personajul ( un bărbat cu plete blonde și platoșă aurie) nu băgă în seamă  peisajul, fiind concentrat la joc, fără să clipească: un dușman se putea ivi de oriunde și ar fi putut încheia magica călătorie a personajului său în vasta lume găzduită pe unul din serverele jocului. Mângâia tastele, cu ochii ațintiți în ecran și cu buzele strânse, care scoteau și mai mult în evidență gropița din bărbia tânărului. Trebuia să treacă de această vale împădurită, pentru a mai căpăta un nivel al avatarului său și astfel să se înscrie în primii zece jucători ai ghildei. Aștepta prilejul acesta de aproape trei zile.

”Încă un pic… încă un pic…” murmura tânărul, tocmai atunci când pe ușa camerei intră colegul lui de clasă, aruncându-și rucsacul pe pat.

–          Hei, Eric, tot la nivelul ăsta ești? Toată clasa a trecut de el, codașule!” zise acesta așezându-se în spatele jucătorului.

Eric nu-l băgă în seamă pe noul venit și cu o mișcare abilă de taste, tăie capul troll-ului care încercase să-l atace pe la spate.

–          Aiiiiii! Ce lovitură! Bun așa! Hai că te susțin imediat! Scot acum laptop-ul și mă loghez!

Eric îl opri cu o privire tăioasă:

–          Lasă-mă, Andi! E ambiția mea să termin singur nivelul… Voi avea rangul 40 și voi fi unul din șefii Ghildei!

Pe ecran apărură câțiva trolli care-l înconjurară pe războinicul cu plete blonde. Eric tasta rapid și apăsat, omorând vreo trei dintr-o singură lovitură de sabie. În colțul din dreapta jos, apăru un necromant care încerca să-i învie pe troll-ii decapitați, dar fără succes: Eric îi sfârtecă pieptul cu un fulger globular.

–          Uau! Pe asta n-o știam! se minună Andi, rămas cu gura căscată.

În câteva secunde avatarul lui Eric curăță toți dușmanii din zonă și alergă sprinten spre finalul nivelului.

–          YES! Am trecut! Yuhuuu! strigă Eric victorios, sărind de pe scaunul ergonomic și țopăind în mijlocul camerei,într-un dans improvizat al bucuriei.

Andi dădu din cap a lehamite și își scoase laptopul din rucsac. Deschise capacul și pe ecranul acestuia apăru imaginea de stand-by:

–          Ești patetic, omule! În sfârșit l-ai dat gata…Lasă bucuria și mai bine hai să vezi cu cine m-am împrietenit pe Facebook în timpul orei de religie!

Bătu repede parola de login și intră în contul său din rețeaua socială în câteva secunde. Eric se așeză în pat lângă el și privi monitorul laptopului cu interes:

–          Man, ești nebun? Ai scos laptopul pe bancă în timpul orei de religie și nu te-a trăsnit nici un fulger apărut din senin?

Andi râse scurt, accesând secțiunea ”Prieteni” din contul său:

–          Hehe! Atât mi-ar fi trebuit! Mă plictiseam groaznic și am intrat pe FB de pe telefonul mobil. Profu abera ceva despre nu știu ce table cu niște legi pe care cică Dumnezeu le-a dat bărbosului ăluia de Mozer… Moses, Moise…. Whatever, o să rețin când o să-mi fac fițuicile. Oricum, mai bine de tine că ai rămas acasă azi, a fost destul de ”boring” și ți-ar fi stricat armonia interioară… Aaaaaaaannnd… voila!

Pe ecranul laptopului apăru poza unei fete cu părul lung, negru și ondulat, cu ochi verzi și zâmbet misterios. Eric rămase cu gura căscată:

–          Ești nebun!!! Patricia de la clasa C!!! Băi cum ai reușit?

–          Eh, a durat ceva căutarea dar a meritat… zise Andi cu un aer de expert. Până la urmă, mi-a venit ideea să accesez serverul școlii de pe mobil cu cont-ul anonymous Apoi, cu soft-ul descărcat ieri de pe torrenți am obținut accesul în baza de date a elevilor. Așa i-am aflat adresa de e-mail. Apoi, intrând pe FB, am introdus în câmpul de căutare adresa respectivă și gata, i-am descoperit contul. I-am cerut prietenia și pac! În 5 minute, gălușca era înghițită! Mă accepta în lista ei de prieteni! Am întrebat-o apoi pe ”chat” ce face după ore, dar mi-a răspuns că azi e ocupată cu părinții ei, se duc la nu știu ce eveniment caritabil organizat de tatăl ei la Primărie… Dar mâine ar fi disponibilă! Așa că prietene…. Îi voi oferi subiecte interesante pentru jurnalul ei intim!

Cei doi bătură ”high-five”.

–          Te felicit, te admir și te invidiez în același timp, prietene! zise Eric. Dar tu chiar crezi că Patricia ține vreun jurnal intim?

Andi căzu un pic pe gânduri:

–          Pare o fată de modă veche, așa că înclin să cred că da… Dar, dacă nu ține încă, cu siguranță o va face după ce se va întâlni cu mine.

Amândoi izbucniră în râs. Apoi în cameră se lăsă tăcerea.

–          Nu am chef de nimic azi, decretă Eric.

–          Nici eu, zise Andi. Hai să vedem un film on-line, ce zici? E unul nou cu vampiri, am auzit că e trăznet!

Eric aprobă cu lehamite:

–          Fie… dă tu ”search” după el că mie mi-e lene… Și pune-l pe ecranul TV să vedem mai bine. Mai repede până nu apar ai mei și ne prind că nu învățăm la mate!

Andi se conformă, căută filmul și conectă cablurile cu mișcări de expert.

–          Nu știu cum au trăit părinții noștri fără Internetul ăsta… Orice ceri pe ”Google” îți dă înapoi înzecit, numai să știi să alegi! Ce poate fi mai frumos? întrebă cu aer filozofic Eric.

Andi verifică din nou instalarea și porni player-ul video:

–          Ai noștri au dus o viață plicticoasă în tinerețe, te asigur. Probabil își pierdeau vremea crezând în poveștile acelea cu Dumnezeu, Mozes și tablele de piatră, gen. Acum însă, Internetul este Dumnezeu. Hai, scoate două pungi de chipsuri și vino să vedem filmul… Începe streaming-ul!

Se așezară comod și se concentrară asupra imaginii HD de pe ecranul televizorului, ronțăind chipsurile, sorbind din paharele de suc acidulat și ignorând notificările de pe telefoanele mobile, care-i anunțau de primirea unui nou e-mail, comentariu sau ”like” pe Facebook. Le vor vedea mai târziu, amuzându-se copios.

În timpul acesta, undeva sus, departe, în planul eteric, două siluete înaripate se aruncau cu ochii închiși spre Soare. Conform statisticilor Cerești, se pare că rata sinuciderii în rândul îngerilor păzitori a devenit îngrijorător de mare în ultimii ani.