Duzina de cuvinte: DEC@LOG.TREI

„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deșert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deșert numele Lui” (Exodul 20, 7).

Ajunsese mai devreme cu o jumătate de oră și stătea cuminte pe trotuar. Se mai așeza din când în când pe geamantanul imens când obosea, scotocind în sacoșa de cârpă plină de mere verzi și mâncând câte unul cu poftă. ”Îi face bine copilului”, gândea ea, frecându-se ușor pe burta, încă plată. Era însărcinată în câteva săptămâni, și în afară de imensa poftă de mere verzi nu avea încă nici un alt simptom specific sarcinii.

Dăduse vestea viitorului tată acum o săptămână, pe când luau cina la un restaurant din cartier, exact la masa unde cinaseră la prima lor întâlnire, cu aproape un an în urmă. ”Octav, vom fi părinți”, îi șoptise ea privindu-l în ochi, încurajată într-un fel și de muzica romantică ce se auzea în fundal. După câteva clipe de descumpănire, Octav se aplecă peste masă și o sărută în aplauzele frenetice ale celor prezenți. Unii îi fotografiau pe cei doi tineri frumoși care urmau să înceapă o viață de familie.

” O să ne căsătorim, draga mea Dalia,” îi promisese Octav în seara aceea. ”Trebuia să o facem de ceva timp, dar acum este momentul prielnic pentru asta” spuse el, accentuând cuvintele cu un ton responsabil. Ochii ei scânteiau de fericire: îl iubea și simțea în clipa aceea că avea tot ce-și dorește. Încă nu stăteau împreună, petreceau amândoi week-end-urile și uneori serile din timpul săptămânii, iar nopțile lor de dragoste se depănau întotdeauna în micuța ei garsonieră.  Octav era plecat mai tot timpul în delegații, de unde întotdeauna se întorcea cu un mic cadou pentru ea.

Dar veștile bune continuau să apară și după aceea: a doua zi după ce aflase că va fi tată, Octav primise o ofertă de lucru în străinătate. Compania la care lucra urma să deschidă o filială în altă țară și, ținând cont de rezultatele muncii lui Octav, îl numise pe acesta director de operațiuni la noul punct de lucru. ”Vom pleca împreună departe, draga mea, ne vom stabili acolo și vom începe o viață nouă…” În mintea ei, Cuvintele lui sunau ca o ademenire. Totul era frumos, dar parcă ireal, ca o poveste trăită de altcineva și care se desfășura într-un ritm amețitor de rapid.

Deși gândiseră totul în grabă, planul era perfect: ”Pregătește-ți bagajele, la ora 13:00 vin cu mașina să te iau din centru, de lângă ceasul cel mare”, îi spusese Octav cu o zi în urmă. ”Nu lua decât un geamantan, maxim două. Trecem pe la birou să iau biletele de avion, mai facem niște scurte vizite apoi seara vom fi la aeroport.” Dalia se conformă cu minuțiozitate. Își îndesase lucrurile în geamantanul acela imens, în timp ce vorbea cu copilul din pântecul ei. Nu dormise toată noaptea cu gândul la călătorie și la noua viață ce urma să o înceapă alături de bărbatul iubit și de copilul nenăscut încă.

Ajunsese așadar cu o jumătate de oră mai devreme la punctul de întâlnire și înfuleca cu poftă din merele verzi cumpărate din piață cu câteva ore mai devreme.

Timpul trecea greu. Stătea așezată pe geamantan, ridicându-se din când în când, atunci când i se părea că vede mașina lui. ”Trebuie să apară”, își zicea ea privind în zare.

Trecuse o jumătate de oră de la ora stabilită. Apoi, o oră. Dalia îl suna pe mobil dar ”abonatul nu se afla în aria de acoperire”. Începuse să-și facă gânduri. ”Va veni, sunt sigură că va veni… Doar mi-a promis… Desigur, e reținut cu probleme de organizare acum… Probabil s-a dus să ia biletele fără mine și ne vom duce la aeroport împreună… Da, așa va fi… Cam în zece minute trebuie să apară…”.

”Va veni… va veni…” rostea aceste cuvinte aproape șoptit, ca o rugă fierbinte.

Sacoșa cu mere aproape se golise. Mai erau trei bucăți, de mărime potrivită. Pe cele mari și frumoase le mâncase primele, cu aproape trei ore în urmă. ”După ce voi mânca încă un măr, va veni… Știu asta…”

Soarele se apropia de asfințit, iar Dalia încă era acolo, alături de geamantanul ei imens și acoperit de praf.

În clipa când luă din sacoșă ultimul măr, telefonul ei mobil țiui brusc. ”Un mesaj” izbucni ea, înșfăcând telefonul și scăpând fructul din mână. Într-adevăr era un SMS de pe un număr de telefon necunoscut. Îl deschise și citi înfrigurată: ”M-am gândit bine. Nu voi fi niciodată un tată bun. Mulțumesc pentru tot.”

Pentru o clipă, lumea din jurul ei dispăruse și simțea că se află undeva, în afara spațiului și timpului. Apoi apăruse deznădejdea. Apoi, furia. Iar la sfârșit, ca un val imens ce acoperă totul, resemnarea.

Se gândea la promisiuni încălcate. Apoi la viața pe care o va lua de la început. ”Tatăl tău te-a abandonat. Eu nu o voi face niciodată. Niciodată, auzi?” șopti Dalia mângâindu-și pântecul. Apoi apucă geamantanul imens și dispăru în întunericul nopții.

Undeva, departe, în planul celest, îngerii păzitori  vegheau tăcuți, încercând să-și amintească un cântec de leagăn.

Au mai participat la duzina de cuvinte:   Psi, Dor, Roxana, Carmen Pricop,  Scorpio, Simona, Dictatura Justitiei