Duzina de cuvinte: DEC@LOG.CINCI

 

 „Să nu preacurveşti” (Exodul 20, 14)

1.

Aștepta deja de o oră la capătul peronului doi.

Trenul care trebuia să sosească avea deja o întârziere de aproape patruzeci și cinci de minute și se mai anunțaseră încă zece. Acest lucru nu ar fi deranjat-o dacă nu începuseră să o doară picioarele. Nu purta pantofi cu toc decât la ocazii speciale, deși i se recomandase să o facă mai des. Bărbații din anturaj îi remarcau frumusețea picioarelor atunci când încălța pantofii aceia roșii cu toc înalt și ciorapii negri de nailon cu model. Dar de multe ori, complimentele lor o speriau și o determinau să aibă o atitudine defensivă. Crezuse prea mult în ele în trecut și asta o costase enorm.

Acum, însă, era o ocazie specială și încerca să ignore durerea aceea provocată de pantofii cu toc înalt. Pur și simplu nu-i venea să creadă că din trenul care trebuia să sosească, va coborî el, cel pe care-l visase de aproape trei luni. Se cunoscuseră întâmplător pe una din rețelele de socializare. Apoi și-au trimis e-mailuri, la început nevinovate, apoi din ce în ce mai intime și înflăcărate, ea simțind că l-a găsit, în sfârșit pe ”Acela”. Nu-i păsa că el era căsătorit și avea un copil de 12 ani. Mariajul lui devenise o povară și nu divorțase din cauza copilului, dar acum, așa cum îi mărturisea el în e-mailul acela pe care-l știa pe dinafară, ”datorită ei simțea că trăiește din nou.” Ea simțea la fel și se considera foarte norocoasă: e foarte greu în ziua de azi să-ți întâlnești sufletul pereche.

Acum trei zile, el se hotărâse să vină să o cunoască, iar din clipa aceea ea deveni o femeie înflăcărată. Era, însă, puțin speriată: deși îi trimisese poze cu ea prin e-mail, se gândea că poate el nu o va plăcea: o femeie în vârstă de aproape de 40 de ani, cu forme plinuțe și pe chipul căreia anii și dezamăgirile din trecut lăsaseră riduri și o privire ușor tristă și melancolică. Se pregătise intens pentru această întâlnire, voia ca totul să fie perfect. Se vor caza la un hotel, undeva într-o zonă în care ea nu avea cunoștințe cu care să se întâlnească, nici măcar întâmplător. Vor lua o cină romantică, apoi vor petrece o noapte împreună. Își luase cu ea spumantul de baie, acela scump cu miros de petale de trandafiri și lumânările aromate, pentru a crea o atmosferă perfectă. Doar gândul la acele clipe o făceau să simtă că spiritul ei devine o flacără vie.

Deodată, văzu trenul de departe și se poziționă undeva la capătul peronului pentru a-l vedea când coboară din vagon. Inima îi bătea puternic și se simți cuprinsă de un val nesfârșit de emoții.

2.

Ajunseseră la desert. Cina fusese excelentă, deși din friptura aceea ea nu mâncase decât jumătate, axându-se pe garnitură și pe salată.

El luă paharul cu vin și închină zâmbind:

–          Pentru întâlnirea noastră!

Ridică și ea paharul, ciocniră și gustară amândoi vinul roșu, sorbindu-se din priviri. Era fermecată de prezența lui: înalt, cu alură sportivă, ochi cenușii, păr grizonat. Părea mai tânăr decât cei aproape cincizeci de ani pe care-i avea.

–          Voi plăti cash camera de la hotel, zise el cu o voce scăzută. Nu vreau să apară vreo tranzacție dubioasă pe cardul meu sau al firmei. Ar naște suspiciuni.

–          Înțeleg, încuviință ea gânditoare. Pe soția ta ai sunat-o?

Era vizibil deranjat de această întrebare. Luă șervetul de pe masă si își șterse o pată imaginară de la colțul gurii:

–          Desigur. Am sunat-o mai devreme, din tren. I-am explicat că intru într-o întâlnire și nu vreau să fiu deranjat. Nu bănuiește nimic, stai liniștită.

Ea zâmbi puțin stânjenită, privindu-i verigheta ce strălucea pe deget. Apoi oftă și îl luă de mână:

–          Ce bucuroasă sunt că ai venit, dragul meu… Vreau să te fac fericit!

3.

Actul durase destul de puțin. Stătea amândoi întinși în pat, acoperiți cu cearșaful și privind îngândurați tavanul. Ea încerca să rememoreze ce s-a întâmplat în ultimele câteva minute: intraseră în liftul din holul hotelului și se sărutaseră pasional până au ajuns la etajul cinci. Apoi intraseră în cameră și se rostogoliră îmbrăcați pe patul imens din mijlocul încăperii.

Hainele lor zăceau acum aruncate de jur-împrejur. El își aprinse o țigară și privea tăcut spre tavan. Ea încerca să i se cuibărească la piept, dar simți destulă răceală din partea lui, ca și cum ar fi încercat să îmbrățișeze un sloi de gheață, lucru care o intriga. Se ridică asupra lui, zâmbindu-i și încercând să-i mângâie chipul dar privirea lui indiferentă o dezarmase.

–          Mă duc să fac un duș, zise el cu voce joasă și se duse la baie.

Ea rămăsese în pat, acoperită cu cearșaful alb, imaculat ca o trenă de mireasă, și-l privea cum dispare din cameră, cu pași grăbiți.

În mintea ei se rostogoleau o mulțime de gânduri. ”Ce se va întâmpla acum? Ce va face după ce va ieși el de acolo? Cu ce am greșit?” Apoi se liniști și se gândi că totul va fi bine. Vor relua din nou ceea ce au început și totul va decurge perfect.

După câteva minute el ieși din baie și începu să se îmbrace, începând cu șosetele.

–          Ce… ce faci?, îl întrebă ea nedumerită.

–          Mi-am adus aminte de ceva… o treabă nerezolvată. Trebuie să mă întorc acasă neapărat, spuse el îmbrăcându-și cămașa.

Își puse apoi pantalonii, sacoul și se încălță, iar la final își puse ceasul pe care-l privi impacientat:

–          Voi ajunge la gară, sper să prind trenul de noapte. Tu poți rămâne aici, până dimineață! îi zise el zâmbind. Uite, dai drumul la televizor și te uiți la ce vrei tu… O să găsești ceva interesant, deși cred că au număr limitat de programe.

Ei nu-i venea să creadă. Stătea în șezut în mijlocul patului și îl privea cum apucă geamantanul, încă nedesfăcut și se îndreaptă spre ușă.

–          Să te duci la micul dejun, o îndemnă el, e păcat să nu o faci. Intră în costul camerei și sunt convins că este delicios. Îți voi scrie că am ajuns cu bine, da?

Apoi se duse spre ea, o sărută pe frunte și ieși pe ușă.

Afară se întunecase de-a binelea, dar ea nu realizase încă. Stătea nemișcată acolo, în pat, pe întuneric, exact cum o lăsase el la plecare, și încerca să pătrundă sensul a ceea ce se petrecuse mai devreme.

Știa că nu-l va mai revedea niciodată. Se gândea să-l șteargă din lista de contacte dar apoi se răzgândi: ”Se va întoarce la mine”, gândi ea. Apoi în momentul următor, gândul acesta se risipi într-un ocean al dezamăgirii.

În momentul în care a simțit că se regăsește, se ridică din pat și aprinse lumina. Luă telecomanda de pe noptieră, porni televizor și începu să comute canalele. Se hotărî să vizioneze un documentar despre dogma bisericii medievale.

Apoi izbucni în plâns.

Undeva departe, în planul ceresc, un cor de îngeri cânta un imn trist închinat deznădejdii.

La duzina de cuvinte au mai scris: Scorpio, Ioana Soglu, Adriana, Sonia, Oglinda lui Erised , alma nahe, Vienela, Vienela 2, Jora, papornita- un comentariu, O fata

Publicitate