My virtual Outback

Echilibristică într-un pahar cu vise

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on Decembrie 9, 2013

1.  MIERCURI

Samuel se uită la ceas, apoi își ridică privirea peste toată mulțimea aceea din mall. Stătea la locul stabilit, cu geanta sport pe umăr, așteptând cu nerăbdare ca totul să se termine odată.

–          Ar fi trebuit să apară acum cinci minute… Unde naiba întârzie ăștia? șopti el apăsat în microfonul implantat sub cămașă.

În casca minusculă din ureche îl auzi pe detectivul Paul, râzând:

–          He, he , he! Ce, ai impresia că o să-ți tragă ăștia țeapă? Crede-mă, sunt mai interesați de banii din geanta de pe umărul tău decât de țâțoasa de nevastă-ta. Deși, dacă mă gândesc mai bine, fundul ei ar face vreo două milioane, cât ai tu acolo… Dar, în fine, păstrează-ți calmul, trebuie să apară! Și nu uita instrucțiunile! Un singur pas greșit ar putea duce la ceva neprevăzut!

Instrucțiunile… Treaba ar trebui să se termine repede. Gașca urma să apară cu Marta, lângă fântâna din mijlocul mall-ului, Samuel trebuia să se apropie de ei, să le dea geanta cu bani și să își recupereze, la schimb, nevasta. Apoi, detectivul Paul și echipa de polițiști interveneau și făceau arestările. Așa fusese târgul. Ce nu prevăzuse însă nimeni, era aglomerația aceea din mall: ninsoarea abundentă de afară nu împiedicase lumea să facă cumpărăturile de Sărbători, deși luna decembrie era abia la început.

”Am fi putut petrece Crăciunul și Anul Nou departe de tot și de toate cu banii ăștia”, gândi Samuel. ”Dacă Marta nu ar fi insistat aseară să mergem în club, acum eram dispăruți, cu bani cu tot…”. De ceva mai mult de două zile, cei doi trăiau viața din plin. Mai exact, de acum 58 de ore și 47 de minute, adică din momentul în care Samuel găsise geanta aceea cu bani în portbagajul autoturismului ce părea abandonat la marginea orașului. În jurul mașinii zăceau cadavrele a trei bărbați, iar al patrulea, șoferul, își dădu obștescul sfârșit la câteva clipe după ce Samuel ajunsese la cumplita scenă, desprinsă parcă din filmele cu gangsteri.

Nu-l văzuse nimeni, nici la locul faptei, nici pe drum. De abia când a ajuns acasă a numărat banii împreună cu soția lui: două milioane de dolari. Apoi a început dezmățul: shopping, spa, restaurant de lux, o noapte în camera prezidențială a celui mai luxos hotel din oraș… Seara trecută fuseseră în cel mai exclusivist club de noapte, acolo unde i-au reperat partenerii de afaceri ai celor ce posedaseră geanta cu bani, luată de Samuel. Într-o clipă de neatenție o răpiseră pe Marta, iar acum…

–          Ești gata? O tipă care seamănă izbitor  cu nevastă-ta, încadrată de patru ”gorile”, se apropie de tine. Fii pe fază!, strigă în cască detectivul Paul.

Samuel înghiți în sec. Schimbul trebuia să se facă repede și apoi el să dispară împreună cu Marta în cel mai scurt timp posibil. Unul din cei patru gangsteri, cu o cicatrice urâtă pe față, se apropie lângă el și-i făcu semn să deschidă geanta. Samuel se conformă și arătă discret conținutul. La un semn, ceilalți trei o aduseseră pe Marta, albă ca varul și cu ochii în lacrimi.

În clipa aceea, undeva lângă ei, un copil sparse un balon. Din reflex, unul din gangsteri se răsuci pe un călcâi, scoase pistolul și începu să tragă în direcția aceea, dezlănțuind iadul. Samuel o trase de mână pe Marta și având pe umăr geanta cu bani, începu să fugă, amestecându-se prin mulțimea ce alerga disperată.

–          Nu trageți! Poliția!, se auzi prin portavoce glasul autoritar al detectivului.

Gangsterii începură să tragă în toate părțile, la fel și polițiștii. Situația era scăpată de sub control, iar lumea țipa și încerca să se ascundă de tirul ucigaș, lăsând în urmă cadavre și sânge șiroind pe podeaua de marmură scumpă.

Lui Samuel îi șuieră un glonț pe la ureche:

–          Hai, Marta, mai avem puțin până la ieșire… grăbește-te!

Privi în urmă și o zări pe soția lui culcată, lovită de două ori, între omoplați. Era moartă, era sigur de asta. Fugi cât îl țineau picioarele, cu geanta de bani pe umăr, strecurându-se prin coridoarele tehnice ale clădirii. Apoi găsi o ieșire ce dădea în parcarea din spate.

Se așeză lângă perete, își aprinse o țigară și începu să plângă. În depărtare se auzeau sirenele mașinilor de poliție care se apropiau de locul masacrului, așa că trebuia să dispară urgent de acolo.

Știa că nu putea ajunge acasă, acolo îl așteptau deja vreo două echipaje. O luă la fugă pe străzile lăturalnice, la adăpostul întunericului, ferindu-se de reflectoarele elicopterelor ce survolau deja zona în căutarea lui.

Totul părea că se liniștește când ajunsese lângă pod. Sirenele se auzeau undeva în depărtare. Se sprijini de balustrada metalică și privi în jos, la râul învolburat de sub el. Apoi închise ochii și în minte îi apăru imaginea Martei, întinsă pe podeaua mall-ului, ca o păpușă dezarticulată. ”De aș putea lua totul de la început… Dacă aș putea repara toate astea… Marta…” Știa că nu mai avea scăpare așa că se hotărâse: lăsă geanta jos lângă balustradă, apoi, fără să privească în urmă sări în gol. Apele adânci îl înghițiră într-o clipă.

 

2. MARȚI, DIMINEAȚA

Se trezi, ca de obicei, la ora 6:28.

Deschise ochii și, cu privirea încețoșată, căută ceasul deșteptător pentru a opri alarma ce urma să se activeze peste două minute. Făcea asta în fiecare dimineață, pentru că Martei nu-i plăcea să fie trezită de soneria aceea enervantă. Dar deșteptătorul dispăruse, așa cum dispăruse și noptiera de lângă pat. Asta îl trezi de-a binelea și-l făcu să se frece la ochi și să cerceteze cu atenție locul în care se afla: un pat imens de mijloc cu așternuturi de mătase, cameră albă, spațioasă și cu mobilă scumpă. Pe perete, încadrat de două reproduceri făcute după pictori clasici, atârna un televizor negru, cu ecran-plasmă,  de diagonală foarte mare.

”Unde mă aflu?” fu primul lui gând. Undeva, în cotloanele minții, se dezvăluiau amintirile zilei de ieri: mall-ul… geanta cu bani… împușcăturile… Marta… podul… Podul! Asta era! Pesemne, murise înecat și acum ajunsese în Rai. Se dădu jos din pat și se încălță cu papucii de catifea așezați lângă picioarele sale. Apoi dădu drumul la televizor, unde se derula un documentar despre păstrăvi. ” Pentru reproducere, păstrăvul urcă spre izvorul pâraielor toamna, înfruntând cascade și bolovani… Icrele le depun când apa se răcește, din octombrie până în decembrie…”.

–          Samuel, dragule, dacă te-ai trezit, dă te rog comanda la room-service! Abia aștept micul dejun! se auzi din baie glasul Martei, care abia ieșise de sub duș.

Acum începea să se contureze totul în mintea lui: se aflau în apartamentul prezidențial al celui mai luxos hotel din oraș. Se uită pe calendarul de pe telefon: deși ar fi trebuit să fie joi, acesta afișa ziua de marți, 3 decembrie. Ceva nu era în regulă.

În ușa camerei își făcu apariția Marta, îmbrăcată în halatul de baie și cu un prosop imens înfășurat pe cap:

–          Ah, Samuel, uite ce frumos ninge afară! O zi tocmai bună de tolănit în patul acesta imens! Dar după ce mâncăm o să mă duc totuși la piscină și spa, înainte de programarea la coafor!

Apoi deschise ușa frigiderului mini-bar și luă două sticle de suc de portocale. Îi întinse una și lui Samuel, dar acesta privea undeva în gol și nu o observă:

–          Ce zi e azi, Marta? întrebă el îngândurat.

–          Azi e marți toată ziua…  ce e cu tine? Încă nu te-ai trezit?

Apoi îndepărtă cu un gest felin halatul, dezvelindu-și sânii grei și rotunzi:

–          Pune mâna pe ei, voinicule, și te vei trezi într-o secundă! îi șopti la ureche și îl trase înapoi în pat sufocându-l cu sărutări.

Dar Samuel părea că nu este acolo. Privea undeva pe fereastră și derula în minte o mulțime de gânduri.

–          Hei, nici micuții mei nu te mai impresionează? Îl întrebă Marta supărată.

El o sărută, o dădu la o parte cu un gest delicat apoi se ridică din pat:

–          Trebuie să plecăm de aici. Dacă se poate, chiar acum!

Marta îl privea stupefiată:

–          Bine dar… micul dejun? Spa-ul? Programarea la coafor???

Samuel se îndreptă spre ea și o apucă de umeri:

–          O să te coafezi și o să mergi la spa toată viața dacă plecăm acum de aici! Suntem în pericol, nu înțelegi? Trebuie să fugim cât mai departe… America de Sud… Africa… Australia… Oriunde ne putem ascunde de cei care vor veni să recupereze geanta asta cu bani, pricepi?

Marta se bosumflă și îl privi ca o fetiță supărată:

–          Dar mi-ai promis că mergem diseară în clubul acela select! Ți-am spus că mixează DJ-ul meu favorit… a fost și la noi, în barul la care lucrez! E un tip super-tare, te roooog!

Încercă să rămână calm și să evalueze situația cât se poate de rațional. Se simțea precum păstrăvii aceia din documentarul de la televizor, înotând cumva împotriva curenților timpului pentru… pentru ce? Clubul! Asta era: putea profita de ceea ce știa că va urma să se întâmple astăzi și mâine, și să elimine pericolul! Se ridică și începu să se îmbrace:

–          Bine, diseară mergem la club, dar te rog: așteaptă-mă aici, să nu ieși nicăieri, clar?

O sărută și ieși pe ușă înainte ca Marta să scoată vreo vorbă.

Secția de Poliție era relativ aproape. Samuel urcă la etaj, unde aflau birourile și ceru cu detectivul Paul. ”A doua ușă pe dreapta”, îl îndrumă cineva.

Îl găsi repede, așezat la biroul lui și studiind încruntat niște hârtii.

–          Bună ziua, domnule detectiv! Sunt Samuel Levinski, depanator la Compania de Telefoane și vă caut în legătură cu împușcăturile de ieri dimineață, de la marginea orașului. Cea cu patru victime și cu o geantă de bani dispărută de la locul masacrului.

Polițistul îl privi pe deasupra ochelarilor și îl invită să ia loc pe scaunul din fața lui:

–          De unde știi de masacrul ăsta și de unde cunoști detaliile? Nu s-a dat nimic publicității!

”Ne vom cunoaște ieri… adică mâine” îi venea să-i răspundă dar își suprimă repede acest gând:

–          Am interceptat o convorbire pe o linie telefonică ce făcea atingere, minți Samuel. Așa am aflat totul. Și mai știu că cei ce vor să recupereze geanta se vor afla diseară în clubul ”VIP Lounge”, cel mai select din oraș. Acolo voi fi și eu diseară împreună cu soția. Vă voi ajuta să-i prindeți.

Detectivul Paul îl asculta bănuitor. Era ceva suspect în declarația lui Samuel, dar totuși, avea motive să-l creadă.

–          Fie! Mă voi afla diseară cu niște colegi acolo și îi vom încercui. Știi cumva unde se află geanta cu bani?

Samuel se străduia să rămână calm:

–          Nu… nu știu nimic despre geantă. Dar poate va apare și cel care o deține, cine știe?

Îl salută apoi pe detectiv și ieși repede din clădire. Dacă totul mergea așa cum plănuise, avea să scape de urmăritori și Marta nu va mai fi răpită.

Alergă înapoi spre hotel, prin ninsoarea ce cădea cu fulgi mari din înaltul cerului.

 

3. MARȚI, SEARA

Lumea dansa frenetic în mijlocul ringului, luminată intermitent de stroboscoape. În mijlocul lor se afla și Marta, ținând în mână un pahar de cocktail, mișcându-se cu ochii închiși și pătrunsă de ritmul muzicii. Părea în transă.

Samuel o supraveghea de undeva de pe margine, fumând țigară după țigară și urmărind periodic echipa detectivului Paul care se afla poziționată în locurile cheie din club, așteptând semnalul. Bănuia cum aflaseră că geanta se află la el: căutaseră prin toate locurile de lux din oraș după cineva care cheltuise suspect de mulți bani în ultimele două zile. Oamenii cu adevărat bogați din comunitate erau relativi puțini și un depanator de la Compania de Telefoane împreună cu soția lui, barmaniță, erau o apariție cel puțin surprinzătoare în locurile acelea rezervate celor cu adevărat milionari.

La un moment dat îi zări pe cei patru gangsteri intrând în club. Trebuia să-l anunțe repede pe detectiv, înainte ca aceștia să o repereze pe Marta, care se mișca în mijlocul ringului ca o adevărată regină a dansului.

–          Au sosit! Uitați-i acolo! Îi zise el polițistului după ce alergase într-un suflet la masa acestuia.

Paul dădu ordinul prin stație și toți se îndreptară spre grupul gangsterilor, încercând să-i încercuiască. Unul din ei, cel cu o cicatrice urâtă pe față, observă mișcarea suspectă a polițiștilor și, avertizându-și prietenii, puse mâna pe arma din buzunarul de la piept al sacoului.

–          Predați-vă, sunteți încercuiți! strigă detectivul, încercând să se facă auzit în vacarmul acela.

Gangsterii scoseseră pistoalele iar Samuel se îndrepta prin mulțimea compactă spre Marta, cu intenția de a o scoate de acolo și de a fugi împreună din club.

Undeva, în dreapta lor, cineva deschise o sticlă de șampanie care pocni asurzitor. Din reflex, unul din gangsteri scoase pistolul și începu să tragă, dezlănțuind iadul. Samuel o trase de mână pe Marta și începu să fugă, amestecându-se prin mulțimea ce alerga disperată.

Gangsterii începură să tragă în toate părțile, la fel și polițiștii. Situația era scăpată de sub control, iar lumea țipa și încerca să se ascundă de tirul ucigaș, lăsând în urmă cadavre și sânge șiroind pe podea. Lui Samuel îi șuieră un glonț pe la ureche:

–          Hai, Marta, mai avem puțin până la ieșire… grăbește-te!

Privi în urmă și o zări pe soția lui culcată, lovită de două ori, între omoplați. Era moartă, era sigur de asta. Fugi cât îl țineau picioarele către ieșire, amestecându-se în mulțime. ”Trebuie să ajung la hotel și să iau geanta…”, gândi Samuel traversând strada în fugă.

Nici nu observă camionul care, trecând cu viteză, îl spulberă într-o secundă.

 

4. LUNI

Se trezi, ca de obicei, la ora 6:28.

Deschise ochii și cu privirea încețoșată, căută ceasul deșteptător pentru a opri alarma ce urma să se activeze peste două minute. Făcea asta în fiecare dimineață, pentru că Martei nu-i plăcea să fie trezită de soneria aceea enervantă.

Apăsă pe butonul negru, apoi se întoarse și o privi pe soția lui cum doarme lângă el, liniștită. ”Călătoria temporală în sens invers, continuă… iar acum am șansa să fac totul așa cum trebuie”, gândi Samuel și răsuflă ușurat. Se uită la calendarul de pe telefon: era luni, 2 decembrie, ziua când începuse totul.

O contemplă pe Marta aproape cinci minute, urmărindu-i chipul zâmbind în somn și respirația ușoară. Apoi îi înveli trupul pe jumătate gol, o sărută pe frunte și se dădu jos din pat. Dacă fluxul temporal curgea în sens normal, peste o jumătate de oră trebuia să primească telefonul de la Dispecerat, în legătură cu deranjamentul telefonic de la marginea orașului. Așa că, făcu rapid un duș, își împachetă două sendvișuri și se grăbi spre dubița de intervenție pe care o lăsase încă de vineri seara în parcarea de pe alee.

Se așeză la volan și porni mașina pentru a se încălzi, apoi turnă cafea din termos în cana de plastic și sorbi o înghițitură.

”Poate totul este un semn. Poate chiar mi s-a mai dat o șansă. Sau poate totul… totul a fost un vis…”

Deodată sună telefonul mobil de serviciu. Recunoscu numărul Dispeceratului și răspunse:

–          Levinski. Da… da… da, am notat, ajung acolo în maximum cincisprezece minute, confirmă el, ascultând totul cu ochii închiși.

Conduse fără grabă, pe străzile încă pustii la ora aceea.

”Diseară va începe să ningă…”, gândi Samuel, privind cerul plumburiu dezvăluit de răsăritul de soare.

Trecu de marginea orașului și, după câteva sute de metri, găsi mașina gangsterilor, parcată pe marginea drumului, cu ușile deschise. În jurul ei zăceau cadavrele a trei bărbați, iar al patrulea, șoferul, răsufla greu și după câteva clipe își dădu obștescul sfârșit.

Samuel opri mașina, coborî și se îndreptă către locul masacrului. În portbagaj, găsi geanta pe care o deschise, contemplând apoi grămada de teancuri de bancnote. De data asta era calm: știa ce se întâmpla dacă o va lua și în ce fel vor sfârși el și soția lui. Avea șansa acum să schimbe totul. Privi telefonul și, după câteva secunde formă numărul de urgență. ”Bună dimineața, sunt Samuel Levinski, depanator de la Compania de Telefoane.  În drumul meu spre un deranjament semnalat de Dispecerat, am observat o mașină parcată pe marginea drumului la kilometrul doisprezece. Cei patru bărbați aflați lângă mașină sunt morți, iar în portbagaj se află o geantă sport.”

Așteptă câteva minute în dubița lui, până când se auziră sirenele mașinilor de Poliție. Acestea înconjurară scena, iar unul din polițiști începu să încadreze totul cu obișnuita bandă
galbenă.

Spre Samuel se îndreptă un bărbat de vârstă mijlocie:

–          Bună dimineața, sunt detectivul Paul! Dumneata ai descoperit grozăvia asta? Te aștept la secție peste o oră pentru a da o declarație. Poți pleca, deja am rugat pe cei de la Dispecerat să trimită pe altcineva pentru remedierea deranjamentului…

Samuel zâmbi și aprobă tăcut din cap. Simți că timpul decurge acum așa cum trebuie. Nu se mai simțea ca un păstrăv înotând împotriva curentului, ci ca un pește aflat într-un acvariu. Sau într-un pahar cu vise.

Se detașă de mulțimea de polițiști care răscolea locul căutând probe și formă numărul de telefon al soției sale.

–          Iartă-mă că te-am trezit. Mă gândeam să vin acasă acum cu micul dejun la pachet. Și o porție mare de clătite cu gem de căpșuni, ce zici?

Marta râse scurt și îi răspunse cu o voce senzuală:

–          Te aștept, voinicule… Și vei primi o răsplată pe măsură…

Samuel porni mașina, întoarse și se îndreptă spre oraș.

Peste câteva clipă începură să cadă timid câțiva fulgi de zăpadă, inaugurând astfel prima ninsoare a anului.

 

Pe aceeași temă veți citi mai multe povești scrise de cei aflați în acest tabel.

Anunțuri

14 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. psi said, on Decembrie 9, 2013 at 10:07 pm

    😀 ştii ce înseamnă mutra asta, nu-i aşa ?

    • cristiangheorghe said, on Decembrie 9, 2013 at 10:09 pm

      nu… 😀

      • psi said, on Decembrie 9, 2013 at 10:10 pm

        ce urecheală îţi iei!

      • cristiangheorghe said, on Decembrie 9, 2013 at 10:11 pm

        :*

  2. […] Psilunatici(eu şi duzinăreasă azi): psi©, scorpio, dor, Carmen Pricop, Lili3d, Vero, Vienela, Adriana, Adrian, ch3815h, gândurilunatice, simonaR, filedinpoveste, Alina, Abisuri, D’Agatha, ComiCultural, Mugur, Cristian. […]

  3. alma nahe said, on Decembrie 9, 2013 at 11:13 pm

    Şi-a primit porţia de vise Samuel, cu vârf şi era şi cu îndesat, da’ noroc că s-a trezIt la timp…la care timp, nu ştiu, dar se pare că există şi-un timp „de întors”…

    • cristiangheorghe said, on Decembrie 10, 2013 at 2:41 pm

      Alma, poate a fost vis, poate a fost realitate, cine știe? Curenții timpului sunt imprevizibili câteodată 🙂

  4. Carmen Pricop said, on Decembrie 10, 2013 at 12:05 am

    De unde se vede că realitatea de zi cu zi e mai bună decât un vis nebunesc. Dar ce demonstraţie ai făcut! Am citit pe nerăsuflate. 🙂

    • cristiangheorghe said, on Decembrie 10, 2013 at 2:42 pm

      Mulțumesc, Carmen! 🙂

  5. ComiCultural said, on Decembrie 10, 2013 at 10:49 am

    Maestre, nu faci un rezumat și pentru mine?…Sunt setat să urmăresc cursiv max 3000 de caractere, al tău are 17.116, cu tot cu spații. 7 pagini A4 cu font 10, tip georgia. O să mă mobilizez în weekend să te citesc. Știu, cât am scris acest comment, aș fi citit încă o pagină… Până una alta, hai noroc și la mai multe!

  6. comicultural said, on Decembrie 10, 2013 at 1:57 pm

    Citit. Povestea ta seamănă, până la un punct, cu Memento. Filmul din 2000. Regizat de Christopher Nolan, cu Guy Pearce, personaj lovit de un soi de amnezie care nu îi permite stocarea de noi amintiri. Și acolo, acțiunea e prezentată începând cu finalul, e tot pe bază de soție ucisă, doar că Guy nu-și salvează soția și nu are parte de clătite cu gem de căpșuni. Ar vrea el să migreze în povestea ta …

    • cristiangheorghe said, on Decembrie 10, 2013 at 2:50 pm

      Mulțumesc că ai reușit să citești povestea :). Interesantă paralelă între textul meu și filmul ”Memento”, totuși abordările sunt diferite: filmul lui Nolan se desfășoară, cumva, în sens invers, adică spectatorul vizionează la început ceea ce ar fi trebuit să fie scena finală a filmului, apoi treptat deslușește acțiunea și intriga o dată cu sfârșitul filmului, pe măsură ce eroul își amintește frânturi de acțiune pe care le pune cap la cap. Povestea mea se desfășoară oarecum liniar, deși zilele se scurg în sens invers.

      Apropo de ”Memento”, îți recomand un film similar dar mult mai dur: ” Irreversible” cu Monica Bellucci și Vincent Cassel:

      http://www.imdb.com/title/tt0290673/

      Și în filmul acesta, regizat de Gaspar Noe, acțiunea se derulează în sens invers, cu un final ( început) cutremurător.

      Data viitoare mă voi strădui să scriu mai scurt, am de gând să continui cu ”Decalogul”.

      • ComiCultural said, on Decembrie 10, 2013 at 4:03 pm

        Voi proceda în consecință, deși: ”American film critic Roger Ebert called it „a movie so violent and cruel that most people will find it unwatchable.”
        Dar eu nu sunt chiar un delicat, structural, așa că…

  7. lili3d said, on Decembrie 10, 2013 at 10:02 pm

    S-a găsit punctul în care lecția a fost însușită și aplicată ca dovadă de înțelepciune. Poate că e un vis comun: să găsim momentele din care să putem schimba alegerile.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: