My virtual Outback

Duzina de cuvinte: DEC@LOG.ȘAPTE

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on ianuarie 18, 2014

„Să nu furi” (Exodul 20, 15)

1.
Își privea în oglindă chipul îmbătrânit înainte de vreme, fiind din ce în ce mai convins că următorul său tablou va fi un autoportret. Nu era, însă, hotărât dacă își va lăsa părul să crească pentru asta sau se va picta cu capul ras, așa cum se tundea de când ieșise din închisoare.
Pe șevalet, așezase portretul în lucru al fiicei sale, tablou pe care-l începuse cu aproape trei luni în urmă, când aceasta îl vizitase împreună cu prietenul ei. Atunci fusese ultima oară pe la el și nu neapărat să-l vadă ci pentru că avea nevoie de semnătura lui pe niște acte.
Astăzi, însă, fata venea pur și simplu să-l vadă, sau cel puțin așa își exprimase intenția cu o zi în urmă, când îl sunase, drept pentru care scosese din debara portretul început acum aproape trei luni, cu gândul să-l finalizeze astăzi și să i-l dăruiască.
Învățase să picteze în închisoare. În cei zece ani petrecuți acolo, se instruise în câteva domenii, însă pictura îi rămăsese cea mai dragă îndeletnicire. Când se eliberase, cu aproape un an în urmă, poseda deja o colecție serioasă de tablouri, pe care sperase să le vândă la un preț acceptabil pentru a putea trăi din asta. Însă în afară de acel colaj intitulat ”Golem” sau de peisajul acela bucolic, care înfățișa un greabăn de munte acoperit de zăpadă, nu reușise să mai vândă vreunul. Așa că, pe restul le dăduse în custodie unui proprietar de magazin de obiecte de artă de la care nu mai auzise nimic de aproape jumătate de an.
Se privi din nou în oglindă, mângâindu-și bărbia: ”dacă cineva mi-ar fi spus acum doisprezece ani că voi ajunge în situația asta, l-aș fi bătut măr…”, gândi el, zâmbind amar.
Atunci, avusese o poziție de invidiat: contabil-șef al filialei unei companii multinaționale, cu salariu grandios, mult peste medie, o mulțime de privilegii și aproape o sută de oameni în subordine. Însă, nimic nu era de ajuns pentru a-și mulțumi soția, care dorea și mai mult. Vacanțe lungi, în regiuni exotice, vilă pe coasta mediteraneeană, proprietăți în Caraibe, școală selectă în Elveția pentru fiica lor…. Toate trebuiau plătite cumva pentru că ambițiile soției depășeau destul de mult bugetul asigurat de ceea ce deținea pe card. Iar el, dorea să o mulțumească pe cea care era lumina ochilor lui. Își iubea necondiționat soția și fiica și dorea să ofere familiei lui tot ce este mai bun.
Așa că a început să fure. Printr-un sistem ingenios, reușea să transfere în secret sume importante de bani într-un cont pe care și-l deschisese în străinătate. Nimeni nu bănuise nimic timp de aproape un an de zile, până când, un subordonat colportor începuse să răspândească zvonuri despre suspecta bunăstare a șefului său. Ancheta dură aproape două săptămâni, iar la capătul ei fusese declarat vinovat și condamnat la zece ani de închisoare cu executare, fără posibilitatea de reducere a pedepsei și confiscarea bunurilor.
Soția lui divorțase rapid și se recăsătorise în străinătate cu un proprietar de hoteluri, iar fiica lui își finalizase studiile superioare. Timpul în detenție trecuse repede, dar cel mai tare îl duruse faptul că nu primise nici o vizită de la cele două ființe pentru care își sacrificase cariera și niște ani din viață.
Totuși, după eliberare, reușise să restabilească legătura cu fiica lui, care crescuse armonios, moștenind ce era mai bun de la ambii părinți: frumusețea mamei și inteligența tatălui.
Se depărtă de oglindă și se duse la frigider, de unde scoase o sticlă de vin și un platou de aperitive pe care le pregătise cu grijă pentru această vizită. Atunci sună interfonul.

2.
Fata gusta cu poftă din ruloul cu crudități pregătit de tatăl ei:
– Mmmm, ce bun e! Ai putea face carieră ca bucătar, crede-mă! Spuse ea, lingându-se delicat pe degete.
– Te rog, mai servește! Le-am pregătit special pentru tine, zise bărbatul vizibil emoționat de compliment.
Apoi se îndreptă spre șevalet și pregăti ustensilele pentru pictură.
– Ce-ai mai făcut în ultima vreme? Te-ai mai dus la vreun interviu? Există vreo șansă să găsești ceva de muncă? Îl întrebă fata mușcând din alt rulou.
El începuse deja să așeze pe pânză umbrele din jurul chipului pictat al fiicei lui. Era concentrat, dorind să scoată în evidență aura emanată de frumusețea angelică a fetei:
– Am aplicat pentru un post de paznic, dar acolo mi-au spus că am nevoie de un soi de brevet. Iar ca vânzător la tarabă, nu mă angajează nimeni. Nu se acordă încredere unui fost pușcăriaș… Tu ce ai mai făcut de când ne-am văzut ultima oară? Ce mai face… Luc? Parcă așa-l cheamă pe prietenul tău, nu?
Fata surâse:
– Da, Luc. Și nu este prietenul meu, ci logodnic. De fapt… asta voiam să-ți spun: știi, peste trei luni ne vom căsători.
Bărbatul lăsă jos pensula și o privi cu drag:
– Ah, ce veste bună! Felicitări, draga mea! Și se apropie de ea, îmbrățișând-o.
Ea se simți sufocată de efuziunile tatălui ei și încercă să se desprindă delicat din brațele lui. Apoi se depărtă, scotoci în geantă și își aprinse o țigară.
– Trei luni zici, zise el scărpinându-se pe creștet. Poate voi avea timp să strâng niște bani… O să mă împrumut să pot să fac față la nuntă. Ah, ce bucurie mi-ai făcut!
Fata suflă fumul în sus și chipul ei deveni dintr-o dată serios și rece:
– De fapt… nu va fi nevoie să faci nici un efort pentru nuntă, absolut nici unul!
Se apropie de fereastră și privi undeva în gol:
– Am hotărât ieri data nunții, împreună cu părinții lui Luc. Peste trei luni vom deveni ”domnul și doamna Balit”, dar tu nu vei fi invitat la acest eveniment.
Bărbatul rămase stupefiat, nevenindu-i să-i creadă urechilor.
– Din partea mea vor veni mama și actualul ei soț, continuă ea, tu ești complet scos din ecuație…. Înțelege, te rog, că nu vrea nimeni să te vadă acolo, din cauza statutului tău de fost pușcăriaș, condamnat pentru furt. Dar îți voi trimite pozele, desigur! Poate chiar și DVD-ul cu filmul evenimentului.
El se așeză pe scaun, sprijinindu-și capul în palme. În cameră se așternu o tăcere mormântală:
– Mă așteptam la clemență din partea voastră, zise el după câteva clipe, doar pentru voi am făcut ceea ce am făcut! Am furat pentru ca voi să duceți o viață fără grijii! Să faci o școală bună, să fii ceea ce ai devenit azi!
Fata continuă să privească pe fereastră, aprinzând o nouă țigară:
– Îmi pare rău. Dar actualul soț al mamei a fost tată pentru mine în lipsa ta…. Așa îl consideră toată lumea, inclusiv viitorii mei socri. Înțelege, te rog, ei țin foarte mult la reputația lor și nu doresc să și-o păteze cu prezența ta acolo… Vine multă lume bună. Te rog! Înțelege!
Se apropie de lucrurile ei lăsate pe fotoliu și se pregăti de plecare:
– De fapt, după nuntă ne vom muta la Paris. Luc va conduce operațiunile de acolo ale companiei tatălui său. Așa că, nu știu dacă ne vom revedea prea curând… Rămâi cu bine… tată…

Ieși pe ușă lăsându-și tatăl împietrit pe scaunul din fața șevaletului. Rămase multă vreme acolo, gândindu-se la ceea ce tocmai aflase: fusese exclus definitiv din viața fiicei pentru care sacrificase atâtea.
Apoi se ridică, se îmbrăcă de plecare și, luând la subraț tabloul neterminat de pe șevalet, ieși pe ușă.
Colindă ore în șir, cu privirea goală și pași rari pe străzile lăturalnice. Se întuneca devreme și lumea începuse să se retragă acasă, lăsând loc creaturilor nopții: cerșetorii și vagabonzii care scotoceau prin gunoaie.
Unul dintre ei îl invită să guste dintr-o sticlă. ” E marfă de calitate! Amestec de carmol cu barbiturice, genocid curat ce mai!”
Trase o dușcă puternică, apoi îl străbătu un gând blasfemic. Apucă cu ambele mâini tabloul și îl rupse în două, apoi aprinse cu bricheta rămășițele. Vagabondul de lângă el își încălzea fericit mâinile la flacăra puternică, întreținută de uleiul îmbibat pe pânză și împărți cu plăcere sticla cu băutură, cu noul său prieten.
Undeva, în planul celest, îngerii triști întorceau spatele lumii care tocmai se pregătea de culcare.

Au mai scris pentru duzina de azi:

Some Words, dor, maya, Scorpio, Vienela, carmen pricop, Radu Thor, Gabriela, Vladen, ComiCultural, Adriana, roxana, adicherish, dan, anacondele, Ioana Soglu, Motanul Pandalie, incertitudine cu duzina, PRESA IN BLUGI, Laura Laly, Laura Laly, vavaly

Duzina de cuvinte: Relicva

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on ianuarie 11, 2014

Cei doi bărbați îmbrăcați în halat alb priveau îngândurați placa de argilă ce se afla pe masa de laborator.

–          Ești sigur că nu este o farsă, profesor Alexander? întrebă cel mai bătrân, frecându-și bărbia.

Cel de-al doilea, mai tânărul său coleg, îi înmână acestuia un dosar destul de voluminos, cu coperți negre, cartonate și o etichetă pe care era inscripționat un cod lung și indescifrabil:

–          Aveți aici toate rezultatele analizelor și testelor efectuate asupra acestei plăci de argilă, profesor Schwartz. Fără îndoială, ea are mai mult de trei mii de ani vechime, iar zona în care a fost descoperită de arheologi îi atestă apartenența la cultura sumeriană. Cu certitudine,  scrisul este în akkadiană și este exclusă orice suspiciune legată autenticitatea acestei relicve. Cu siguranță nu este un fals. Și nici farsă.

Profesorul Alexander examină cu atenție relicva, privind-o prin lupa pe care o purta întotdeauna în buzunarul de la piept al halatului. Deși nu arăta acest lucru, era intrigat peste măsură de cele douăsprezece rânduri de simboluri cuneiforme așternute pe suprafața plăcii.

–          Bine, dar, cuvintele astea nu au nici un sens! Absolut nici unul!, răbufni intrigat.

Alexander îi făcu semn să se apropie de monitorul computerului ce se afla pe biroul de lângă fereastră:

–          Vreau să vă arăt, totuși, contrariul…, zise el, apăsând o succesiune de taste pentru a debloca ecranul.

Pe monitor apăru imaginea scanată a plăcii, cu semnele cuneiforme încadrate de chenare digitale, puse automat de programul de recunoaștere a caracterelor.

–          Mi-am permis să modific algoritmul de concatenare a simbolurilor, continuă Alexander. Am dezactivat filtrul de comparare cu matricea cuvintelor pe care le cunoaștem până acum din limbile sumeriană și akkadiană, cuprinzând toate dialectele din Mesopotamia. Am crezut ca și dumneavoastră, distinse coleg, că cele douăsprezece șiruri de cuneiforme nu reprezintă nimic, dar…

–          Dar?, întrebă intrigat profesorul Schwartz.

–          După aproape șase ore de lucru continuu, computerul a generat douăsprezece cuvinte inteligibile, pe care le aveți listate aici, continuă Alexander, înmânând colegului său o hârtie scoasă la imprimantă.

Acesta o citi dintr-o suflare, ridicând apoi sprâncenele a uimire:

–          Cred că dumneata îți bați joc de mine! Ce cuvinte sunt astea? ”Dezmâţ”… ”psiriduş”… ”exasperanțe”… ”asigurmand”… Ești sigur că programul nu a fost virusat de vreun hacker?

Alexander îl privea cu maximă seriozitate, descurajând bănuielile interlocutorului său:

–          Cuvintele sunt reale, profesor Schwartz! La fel ca și cele care urmează mai jos: ”iarnarcotic”, ”vienelar”, ”iubilură”, ”corolarma”, ”văztuneric”…

Se ridică de pe scaunul aflat în fața ecranului și continuă:

–          Am totuși o ipoteză, Schwartz, și probabil asta e singura explicație: după cum bine știm, pe vremea aceea, scrisul era o îndeletnicire destul de rară. Doar scribii puteau redacta sau citi mesajele acestea. Mă gândesc la un cod secret, prin care erau transmise informații cu caracter confidențial. Rădăcini de cuvinte, sufixe, terminații, care după o anumită cheie, pot fi puse cap la cap pentru a exprima ceva. Deși, ultimele trei rânduri de cuneiforme care au generat expresiile ”olimpotab”, ”curcosaur” și ”caneluridă” ar putea fi trimiteri la niște animale mitologice adorate de vreun cult minor al epocii…

Schwartz privi din nou lista, îngândurat, apoi, după câteva minute de tăcere dădu din cap, aprobator:

–          S-ar putea să ai dreptate, distinse coleg… s-ar putea să ai dreptate…. Uite, vezi ce mult înseamnă introducerea acestor computere în domeniul nostru de cercetare al limbilor antice… extraordinar!

Apoi îl bătu pe umăr pe tânărul său coleg, cu admirație:

–          Să știi că te invidiez! Ești pe cale să descoperi ceva ce va fi cu siguranță atracția următorului simpozion internațional de comunicări științifice, care va avea loc vara aceasta! Felicitări, profesor Alexander! Felicitări! Ei, dar te las acum să-ți continui munca….

Schwartz se îndreptă spre ieșirea din laborator, îngândurat și întristat în același timp. Simțea că gloria cu care se va acoperi tânărul său coleg va eclipsa munca sa depusă cu trudă în atâția ani.

Alexander rămase singur în laborator, privind cu fascinație bucata de argilă de pe masă. Oare ce mesaj ascundea? Ce secret cutremurător ar fi putut ascunde cele douăsprezece cuvinte?

Se îndreptă apoi spre fereastră, îngândurat și privi cerul. Apoi, pentru o clipă, se deplasă cu gândul în trecut, acum aproape trei mii de ani, imaginându-și un grup de scribi așezați în cerc, în jurul focului care usca plăcuțele de argilă. Unul dintre ei, pus pe șotii, propune colegilor săi să scrie cuvinte imaginare, ce vor fi folosite pentru un viitor exercițiu literar.

–          Nu, ar fi prea de tot, una ca asta… e imposibil!, gândi Alexander și, zâmbind, își alungă din minte gândul acesta năstrușnic.

Fără să vrea însă, descoperise adevăratul secret al celor douăsprezece cuvinte. Probabil cea mai veche duzină de cuvinte din lume.

Au mai scris pentru duzina de cuvinte:

Vienela, Scorpio, Sonia, Ioana Soglu, Bogdan, Adriana1, ComiCultural, calatoria perfecta, Griska, anacondele, carmen pricop, Adriana2, roxana, vavaly, Vladen, Dan, Raluca M., gelu odagiu, Radu Thor, Laura Laly, maya