My virtual Outback

Duzina de cuvinte: Relicva

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on Ianuarie 11, 2014

Cei doi bărbați îmbrăcați în halat alb priveau îngândurați placa de argilă ce se afla pe masa de laborator.

–          Ești sigur că nu este o farsă, profesor Alexander? întrebă cel mai bătrân, frecându-și bărbia.

Cel de-al doilea, mai tânărul său coleg, îi înmână acestuia un dosar destul de voluminos, cu coperți negre, cartonate și o etichetă pe care era inscripționat un cod lung și indescifrabil:

–          Aveți aici toate rezultatele analizelor și testelor efectuate asupra acestei plăci de argilă, profesor Schwartz. Fără îndoială, ea are mai mult de trei mii de ani vechime, iar zona în care a fost descoperită de arheologi îi atestă apartenența la cultura sumeriană. Cu certitudine,  scrisul este în akkadiană și este exclusă orice suspiciune legată autenticitatea acestei relicve. Cu siguranță nu este un fals. Și nici farsă.

Profesorul Alexander examină cu atenție relicva, privind-o prin lupa pe care o purta întotdeauna în buzunarul de la piept al halatului. Deși nu arăta acest lucru, era intrigat peste măsură de cele douăsprezece rânduri de simboluri cuneiforme așternute pe suprafața plăcii.

–          Bine, dar, cuvintele astea nu au nici un sens! Absolut nici unul!, răbufni intrigat.

Alexander îi făcu semn să se apropie de monitorul computerului ce se afla pe biroul de lângă fereastră:

–          Vreau să vă arăt, totuși, contrariul…, zise el, apăsând o succesiune de taste pentru a debloca ecranul.

Pe monitor apăru imaginea scanată a plăcii, cu semnele cuneiforme încadrate de chenare digitale, puse automat de programul de recunoaștere a caracterelor.

–          Mi-am permis să modific algoritmul de concatenare a simbolurilor, continuă Alexander. Am dezactivat filtrul de comparare cu matricea cuvintelor pe care le cunoaștem până acum din limbile sumeriană și akkadiană, cuprinzând toate dialectele din Mesopotamia. Am crezut ca și dumneavoastră, distinse coleg, că cele douăsprezece șiruri de cuneiforme nu reprezintă nimic, dar…

–          Dar?, întrebă intrigat profesorul Schwartz.

–          După aproape șase ore de lucru continuu, computerul a generat douăsprezece cuvinte inteligibile, pe care le aveți listate aici, continuă Alexander, înmânând colegului său o hârtie scoasă la imprimantă.

Acesta o citi dintr-o suflare, ridicând apoi sprâncenele a uimire:

–          Cred că dumneata îți bați joc de mine! Ce cuvinte sunt astea? ”Dezmâţ”… ”psiriduş”… ”exasperanțe”… ”asigurmand”… Ești sigur că programul nu a fost virusat de vreun hacker?

Alexander îl privea cu maximă seriozitate, descurajând bănuielile interlocutorului său:

–          Cuvintele sunt reale, profesor Schwartz! La fel ca și cele care urmează mai jos: ”iarnarcotic”, ”vienelar”, ”iubilură”, ”corolarma”, ”văztuneric”…

Se ridică de pe scaunul aflat în fața ecranului și continuă:

–          Am totuși o ipoteză, Schwartz, și probabil asta e singura explicație: după cum bine știm, pe vremea aceea, scrisul era o îndeletnicire destul de rară. Doar scribii puteau redacta sau citi mesajele acestea. Mă gândesc la un cod secret, prin care erau transmise informații cu caracter confidențial. Rădăcini de cuvinte, sufixe, terminații, care după o anumită cheie, pot fi puse cap la cap pentru a exprima ceva. Deși, ultimele trei rânduri de cuneiforme care au generat expresiile ”olimpotab”, ”curcosaur” și ”caneluridă” ar putea fi trimiteri la niște animale mitologice adorate de vreun cult minor al epocii…

Schwartz privi din nou lista, îngândurat, apoi, după câteva minute de tăcere dădu din cap, aprobator:

–          S-ar putea să ai dreptate, distinse coleg… s-ar putea să ai dreptate…. Uite, vezi ce mult înseamnă introducerea acestor computere în domeniul nostru de cercetare al limbilor antice… extraordinar!

Apoi îl bătu pe umăr pe tânărul său coleg, cu admirație:

–          Să știi că te invidiez! Ești pe cale să descoperi ceva ce va fi cu siguranță atracția următorului simpozion internațional de comunicări științifice, care va avea loc vara aceasta! Felicitări, profesor Alexander! Felicitări! Ei, dar te las acum să-ți continui munca….

Schwartz se îndreptă spre ieșirea din laborator, îngândurat și întristat în același timp. Simțea că gloria cu care se va acoperi tânărul său coleg va eclipsa munca sa depusă cu trudă în atâția ani.

Alexander rămase singur în laborator, privind cu fascinație bucata de argilă de pe masă. Oare ce mesaj ascundea? Ce secret cutremurător ar fi putut ascunde cele douăsprezece cuvinte?

Se îndreptă apoi spre fereastră, îngândurat și privi cerul. Apoi, pentru o clipă, se deplasă cu gândul în trecut, acum aproape trei mii de ani, imaginându-și un grup de scribi așezați în cerc, în jurul focului care usca plăcuțele de argilă. Unul dintre ei, pus pe șotii, propune colegilor săi să scrie cuvinte imaginare, ce vor fi folosite pentru un viitor exercițiu literar.

–          Nu, ar fi prea de tot, una ca asta… e imposibil!, gândi Alexander și, zâmbind, își alungă din minte gândul acesta năstrușnic.

Fără să vrea însă, descoperise adevăratul secret al celor douăsprezece cuvinte. Probabil cea mai veche duzină de cuvinte din lume.

Au mai scris pentru duzina de cuvinte:

Vienela, Scorpio, Sonia, Ioana Soglu, Bogdan, Adriana1, ComiCultural, calatoria perfecta, Griska, anacondele, carmen pricop, Adriana2, roxana, vavaly, Vladen, Dan, Raluca M., gelu odagiu, Radu Thor, Laura Laly, maya

Anunțuri

24 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Radu Thor said, on Ianuarie 11, 2014 at 3:37 pm

    :)) Inedită abordare! Îmi place!

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 12, 2014 at 8:24 am

      Mulțumesc, Radu 🙂

  2. Duzină nebună (29) | BLOG D'AGATHA said, on Ianuarie 11, 2014 at 7:18 pm

    […] Cristian […]

  3. […] Adriana2, roxana, vavaly, Vladen, Bogdan, Dan, Raluca M., gelu odagiu, Radu Thor, Laura Laly, maya, Cristian, Litere Stacojii, Adrian, dagatha, adicherish, […]

  4. Adrian said, on Ianuarie 11, 2014 at 10:01 pm

    Surprinzătoare şi încântătoare povestea ta!

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 12, 2014 at 8:24 am

      Mulțumesc, Adrian 🙂

  5. Scorpio said, on Ianuarie 11, 2014 at 10:06 pm

    Eu cred ca asta va fi inceputul. Si tu, ca si Jules Verne parca spui ce va fi peste ani. Ia sa vezi, maine poimaine or sa apara in Dex! :)))

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 11, 2014 at 10:26 pm

      Scorpio, dura DEX, sed DEX 🙂

  6. Kadia said, on Ianuarie 12, 2014 at 2:06 am

    Totusi sensul cuvintelor n-a fost lamurit, doar scopul lor. Daca imi este iertata indrazneala as cere si-o continuare.

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 12, 2014 at 2:16 am

      Offf, am crezut că scap doar cu atât 😀

  7. Adriana said, on Ianuarie 12, 2014 at 6:23 am

    Excelent! O plecăciune ca la teatru şi aplauze sincere de final! Mulţumesc!

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 12, 2014 at 8:24 am

      Mulțumesc, Adriana 🙂

  8. psi said, on Ianuarie 12, 2014 at 12:40 pm

    puteam să jur că vei scrie în acest registru, dar m-ai surprins aşa cum o faci mereu. anul acesta îmi doresc o carte… de la tine. 🙂

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 12, 2014 at 1:22 pm

      Mi-am promis chestia cu cartea la 12 noaptea, de Anul Nou 🙂

      • psi said, on Ianuarie 12, 2014 at 1:34 pm

        să fie cu noroc! bună veste!

  9. Litere Stacojii said, on Ianuarie 12, 2014 at 2:01 pm

    Nici intr-o mie de ani nu m-as fi gandit sa abordez astfel tema. Superb, original si super ingenios. Mi-a placut extraordinar de mult.

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 12, 2014 at 2:22 pm

      Mulțumesc, Litere Stacojii 🙂

      • Litere Stacojii said, on Ianuarie 12, 2014 at 2:23 pm

        Litere Stacojii sau Alina, cred ca nu am facut cunostinta. :*

      • cristiangheorghe said, on Ianuarie 12, 2014 at 2:45 pm

        Mă bucur de cunoștință, Alina! Pe fata mea o cheamă la fel 🙂

      • Litere Stacojii said, on Ianuarie 12, 2014 at 2:52 pm

        Si eu. Un nume frumos :))

  10. dagatha said, on Ianuarie 12, 2014 at 10:44 pm

    Ia uite cum se scoase domnu’ Cristi! 😆
    Elegant, cu stil 😉 Și ca să atingă punctul sensibilo, i-a dat o notă…mitologică: secretul duzinei 🙂
    Bravo! Mi-a plăcut cum ai întors-o din condei!

  11. Raluca M. said, on Ianuarie 13, 2014 at 10:08 am

    Interesanta idee. Prezentul ca viitor si trecut in acelasi timp. Mi-au lipsit in schimb sensurile, dar totusi nu le poti avea pe toate, sau poti?

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 13, 2014 at 11:55 am

      Raluca, joaca viitoare mă voi axa pe sensurile cuvintelor. Devine o cerință serioasă, mi-a atras atenția și Kadia 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: