My virtual Outback

Duzina de cuvinte: DEC@LOG.ȘAPTE

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on Ianuarie 18, 2014

„Să nu furi” (Exodul 20, 15)

1.
Își privea în oglindă chipul îmbătrânit înainte de vreme, fiind din ce în ce mai convins că următorul său tablou va fi un autoportret. Nu era, însă, hotărât dacă își va lăsa părul să crească pentru asta sau se va picta cu capul ras, așa cum se tundea de când ieșise din închisoare.
Pe șevalet, așezase portretul în lucru al fiicei sale, tablou pe care-l începuse cu aproape trei luni în urmă, când aceasta îl vizitase împreună cu prietenul ei. Atunci fusese ultima oară pe la el și nu neapărat să-l vadă ci pentru că avea nevoie de semnătura lui pe niște acte.
Astăzi, însă, fata venea pur și simplu să-l vadă, sau cel puțin așa își exprimase intenția cu o zi în urmă, când îl sunase, drept pentru care scosese din debara portretul început acum aproape trei luni, cu gândul să-l finalizeze astăzi și să i-l dăruiască.
Învățase să picteze în închisoare. În cei zece ani petrecuți acolo, se instruise în câteva domenii, însă pictura îi rămăsese cea mai dragă îndeletnicire. Când se eliberase, cu aproape un an în urmă, poseda deja o colecție serioasă de tablouri, pe care sperase să le vândă la un preț acceptabil pentru a putea trăi din asta. Însă în afară de acel colaj intitulat ”Golem” sau de peisajul acela bucolic, care înfățișa un greabăn de munte acoperit de zăpadă, nu reușise să mai vândă vreunul. Așa că, pe restul le dăduse în custodie unui proprietar de magazin de obiecte de artă de la care nu mai auzise nimic de aproape jumătate de an.
Se privi din nou în oglindă, mângâindu-și bărbia: ”dacă cineva mi-ar fi spus acum doisprezece ani că voi ajunge în situația asta, l-aș fi bătut măr…”, gândi el, zâmbind amar.
Atunci, avusese o poziție de invidiat: contabil-șef al filialei unei companii multinaționale, cu salariu grandios, mult peste medie, o mulțime de privilegii și aproape o sută de oameni în subordine. Însă, nimic nu era de ajuns pentru a-și mulțumi soția, care dorea și mai mult. Vacanțe lungi, în regiuni exotice, vilă pe coasta mediteraneeană, proprietăți în Caraibe, școală selectă în Elveția pentru fiica lor…. Toate trebuiau plătite cumva pentru că ambițiile soției depășeau destul de mult bugetul asigurat de ceea ce deținea pe card. Iar el, dorea să o mulțumească pe cea care era lumina ochilor lui. Își iubea necondiționat soția și fiica și dorea să ofere familiei lui tot ce este mai bun.
Așa că a început să fure. Printr-un sistem ingenios, reușea să transfere în secret sume importante de bani într-un cont pe care și-l deschisese în străinătate. Nimeni nu bănuise nimic timp de aproape un an de zile, până când, un subordonat colportor începuse să răspândească zvonuri despre suspecta bunăstare a șefului său. Ancheta dură aproape două săptămâni, iar la capătul ei fusese declarat vinovat și condamnat la zece ani de închisoare cu executare, fără posibilitatea de reducere a pedepsei și confiscarea bunurilor.
Soția lui divorțase rapid și se recăsătorise în străinătate cu un proprietar de hoteluri, iar fiica lui își finalizase studiile superioare. Timpul în detenție trecuse repede, dar cel mai tare îl duruse faptul că nu primise nici o vizită de la cele două ființe pentru care își sacrificase cariera și niște ani din viață.
Totuși, după eliberare, reușise să restabilească legătura cu fiica lui, care crescuse armonios, moștenind ce era mai bun de la ambii părinți: frumusețea mamei și inteligența tatălui.
Se depărtă de oglindă și se duse la frigider, de unde scoase o sticlă de vin și un platou de aperitive pe care le pregătise cu grijă pentru această vizită. Atunci sună interfonul.

2.
Fata gusta cu poftă din ruloul cu crudități pregătit de tatăl ei:
– Mmmm, ce bun e! Ai putea face carieră ca bucătar, crede-mă! Spuse ea, lingându-se delicat pe degete.
– Te rog, mai servește! Le-am pregătit special pentru tine, zise bărbatul vizibil emoționat de compliment.
Apoi se îndreptă spre șevalet și pregăti ustensilele pentru pictură.
– Ce-ai mai făcut în ultima vreme? Te-ai mai dus la vreun interviu? Există vreo șansă să găsești ceva de muncă? Îl întrebă fata mușcând din alt rulou.
El începuse deja să așeze pe pânză umbrele din jurul chipului pictat al fiicei lui. Era concentrat, dorind să scoată în evidență aura emanată de frumusețea angelică a fetei:
– Am aplicat pentru un post de paznic, dar acolo mi-au spus că am nevoie de un soi de brevet. Iar ca vânzător la tarabă, nu mă angajează nimeni. Nu se acordă încredere unui fost pușcăriaș… Tu ce ai mai făcut de când ne-am văzut ultima oară? Ce mai face… Luc? Parcă așa-l cheamă pe prietenul tău, nu?
Fata surâse:
– Da, Luc. Și nu este prietenul meu, ci logodnic. De fapt… asta voiam să-ți spun: știi, peste trei luni ne vom căsători.
Bărbatul lăsă jos pensula și o privi cu drag:
– Ah, ce veste bună! Felicitări, draga mea! Și se apropie de ea, îmbrățișând-o.
Ea se simți sufocată de efuziunile tatălui ei și încercă să se desprindă delicat din brațele lui. Apoi se depărtă, scotoci în geantă și își aprinse o țigară.
– Trei luni zici, zise el scărpinându-se pe creștet. Poate voi avea timp să strâng niște bani… O să mă împrumut să pot să fac față la nuntă. Ah, ce bucurie mi-ai făcut!
Fata suflă fumul în sus și chipul ei deveni dintr-o dată serios și rece:
– De fapt… nu va fi nevoie să faci nici un efort pentru nuntă, absolut nici unul!
Se apropie de fereastră și privi undeva în gol:
– Am hotărât ieri data nunții, împreună cu părinții lui Luc. Peste trei luni vom deveni ”domnul și doamna Balit”, dar tu nu vei fi invitat la acest eveniment.
Bărbatul rămase stupefiat, nevenindu-i să-i creadă urechilor.
– Din partea mea vor veni mama și actualul ei soț, continuă ea, tu ești complet scos din ecuație…. Înțelege, te rog, că nu vrea nimeni să te vadă acolo, din cauza statutului tău de fost pușcăriaș, condamnat pentru furt. Dar îți voi trimite pozele, desigur! Poate chiar și DVD-ul cu filmul evenimentului.
El se așeză pe scaun, sprijinindu-și capul în palme. În cameră se așternu o tăcere mormântală:
– Mă așteptam la clemență din partea voastră, zise el după câteva clipe, doar pentru voi am făcut ceea ce am făcut! Am furat pentru ca voi să duceți o viață fără grijii! Să faci o școală bună, să fii ceea ce ai devenit azi!
Fata continuă să privească pe fereastră, aprinzând o nouă țigară:
– Îmi pare rău. Dar actualul soț al mamei a fost tată pentru mine în lipsa ta…. Așa îl consideră toată lumea, inclusiv viitorii mei socri. Înțelege, te rog, ei țin foarte mult la reputația lor și nu doresc să și-o păteze cu prezența ta acolo… Vine multă lume bună. Te rog! Înțelege!
Se apropie de lucrurile ei lăsate pe fotoliu și se pregăti de plecare:
– De fapt, după nuntă ne vom muta la Paris. Luc va conduce operațiunile de acolo ale companiei tatălui său. Așa că, nu știu dacă ne vom revedea prea curând… Rămâi cu bine… tată…

Ieși pe ușă lăsându-și tatăl împietrit pe scaunul din fața șevaletului. Rămase multă vreme acolo, gândindu-se la ceea ce tocmai aflase: fusese exclus definitiv din viața fiicei pentru care sacrificase atâtea.
Apoi se ridică, se îmbrăcă de plecare și, luând la subraț tabloul neterminat de pe șevalet, ieși pe ușă.
Colindă ore în șir, cu privirea goală și pași rari pe străzile lăturalnice. Se întuneca devreme și lumea începuse să se retragă acasă, lăsând loc creaturilor nopții: cerșetorii și vagabonzii care scotoceau prin gunoaie.
Unul dintre ei îl invită să guste dintr-o sticlă. ” E marfă de calitate! Amestec de carmol cu barbiturice, genocid curat ce mai!”
Trase o dușcă puternică, apoi îl străbătu un gând blasfemic. Apucă cu ambele mâini tabloul și îl rupse în două, apoi aprinse cu bricheta rămășițele. Vagabondul de lângă el își încălzea fericit mâinile la flacăra puternică, întreținută de uleiul îmbibat pe pânză și împărți cu plăcere sticla cu băutură, cu noul său prieten.
Undeva, în planul celest, îngerii triști întorceau spatele lumii care tocmai se pregătea de culcare.

Au mai scris pentru duzina de azi:

Some Words, dor, maya, Scorpio, Vienela, carmen pricop, Radu Thor, Gabriela, Vladen, ComiCultural, Adriana, roxana, adicherish, dan, anacondele, Ioana Soglu, Motanul Pandalie, incertitudine cu duzina, PRESA IN BLUGI, Laura Laly, Laura Laly, vavaly

Anunțuri

18 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. dordefemeie said, on Ianuarie 18, 2014 at 7:19 pm

    As comenta dar e prea mult, prea greu. Ingerii aia ar face bine sa se mai intoarca si cu fata la noi, oamenii, asa cum suntem, plini de pacate. Si nu ma refer la pacatul tatalui ci la cel al fiicei acestuia. Uite ca am comentat 🙂

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 18, 2014 at 8:59 pm

      Îngerii plâng, Dor… S-au adunat prea multe…

  2. psi said, on Ianuarie 18, 2014 at 7:42 pm

    doamne cât doare, cristi! e tot ce pot să spun. 😦

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 18, 2014 at 9:01 pm

      Te îmbrățișez cu drag, pisic! :*

      • psi said, on Ianuarie 18, 2014 at 9:17 pm

        de dincolo de cuvinte, cristi. de dincolo de ele şi din inima mea de mâţ pervazier. pentru că ştiu. pentru că ştii.

  3. Vienela said, on Ianuarie 18, 2014 at 8:04 pm

    Nici macar nu am curaj sa te intreb daca povestea este reala sau nu, pentru ca este deja prea trista… Plus ca am avut de multe ori ocazia de a auzi despre asemenea rupturi intre parinti si copii…

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 18, 2014 at 9:03 pm

      Vienela, pot spune că este inspirată din realitate, dar până la un punct. Sunt mulți copii care nu recunosc sacrificiul părinților. Din păcate, din ce în ce mai mulți…

  4. maya-maria said, on Ianuarie 18, 2014 at 8:25 pm

    Te rog frumos, fii tu un inger bun si continua povestea! Fa sa se intoarca fata inapoi, sa-si opreasca tatal plecat pe drumul dezndajdeii si al pierzaniei. Fetele nu sunt asa, fetele isi iubesc tatal dincolo de pacate si vicii. Mi-a dor de tata!Felicitari pentru ce-ai putut sa scoti din duzina de cuvinte! Amintiri, dor si-o lacrima.

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 18, 2014 at 9:05 pm

      Maya, mulțumesc! Aș vrea să fiu un înger bun, dar lumea nu mai crede în ei.

  5. vavaly said, on Ianuarie 18, 2014 at 9:21 pm

    As fi vrut să dau un like pentru cuvintele Mayei. Exact asa gândesc şi eu: fetele nu sunt aşa. Oamenii nu sunt aşa de cruzi. Sau eu nu vreau să cred că pot fi aşa. iar tristeţe?….

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 18, 2014 at 10:04 pm

      Vavaly, aș vrea să-ți dau dreptate, dar.. poate sunt eu mai ”dark” 🙂

  6. Radu Thor said, on Ianuarie 19, 2014 at 8:53 am

    Din păcate ştiu destule poveşti reale mai mult sau mai puţin asemănătoare! 😦

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 19, 2014 at 1:59 pm

      Da, Radu… Și eu…

  7. Gabriela said, on Ianuarie 19, 2014 at 1:13 pm

    Mi-a placut povestea si mai ales faptul ca e inspirata din realitate. Gresim deseori cand vrem sa facem totul pentru cei dragi, nelasandu-i si pe ei sa isi asume responsabilitati. Astfel, ei nu vor intelege niciodata dimensiunea si valoarea sacrificiului pe care il facem pentru ei la un moment dat.

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 19, 2014 at 2:03 pm

      Uneori, sacrificiile sunt considerate ca gesturi care se cuvin, fără a fi răsplătite cu recunoștință.

  8. Adrian said, on Ianuarie 19, 2014 at 1:27 pm

    La fel de frumoasă ca cea de săptămâna trecută. Oameni şi… îngeri trişti! Mă bucur că duzina m-a adus pe blogul tău, îmi plac poveştile tale.

    • cristiangheorghe said, on Ianuarie 19, 2014 at 2:04 pm

      Mulțumesc, Adrian 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: