Protest la Catedrala Sf. Iosif

Citez din știrea apărută pe site-ul Radio Vatican:

– Bucureşti. Încălcarea legilor în România scoate Biserica Catolică în stradă. Într-un Comunicat de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, în cazul catedralei Sfântul Iosif din capitală se arată că primele acţiuni de protest încep duminică 12 iulie a.c. când toate Bisericile romano-catolice din Bucureşti vor fi închise şi se va organiza un marş de protest paşnic urmat de depunerea unei petiţii la Guvernul României.

– Duminică, 12 iulie 2009, toate Bisericile romano-catolice din Arhidieceza de Bucureşti (întregul teritoriu al Olteniei, Munteniei şi Dobrogei) vor fi închise în semn de protest faţă de nerespectarea legilor în România şi pentru a sancţiona indiferenţa autorităţilor în faţa agresiunilor şi a distrugerii la care sunt supuse monumentele istorice şi de cult din Capitală precum şi din întreaga ţară. Singurul lăcaş de cult romano catolic din Bucureşti în care va fi celebrată o Sfântă Liturghie este Catedrala „Sfântul Iosif” (Str. G-ral Berthelot, nr. 19). Liturghia va avea loc la orele 11:00 şi va fi prezidată de Înalt Prea Sfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti.
„Facem aceasta spre a ne exprima protestul pentru modul în care este tratată Biserica Catolică de către autorităţile statului. Cerem dreptate în cazul Catedralei „Sfântul Iosif”, Bisericii Armeneşti şi al tuturor monumentelor istorice agresate în capitală şi în întreaga ţară, puse în grav pericol.
În deplin respect pentru Bucureşti si pentru valorile lui, facem apel pe această cale la toţi oamenii de bună credinţă să se alăture demersului nostru”, declară Înalt Prea Sfinţitul Mons. Dr. Ioan Robu.

Am încheiat citatul.

Am fost acolo în dimineața aceasta. Cred că se aflau peste 2000 de credincioși. Acum câteva luni, constructorii clădirii ”Cathedral Plaza” pierduseră procesul intentat de Biserica Catolică și lucrările au fost oprite. A fost înaintat recursul. Pe 25 iunie 3 judecători de la Curtea de Apel București au dat dreptate constructorilor aprobând recursul și continuarea lucrărilor de construcție a Cathedral Plaza.  Menționez că acest proiect imobiliar se derulează exact în spatele Catedralei Sf. Iosif, punând în pericol integritatea fundației acestui monument ridicat în sec.19.

Nu cunosc dedesubturile acestui caz.  Ceea ce este revoltător este faptul că o mulțime de clădiri și monumente istorice sunt lăsate în paragină sau trecute pe un plan secund atunci când este vorba de derularea unui proiect similar cu acesta.  Să ne amintim că, nu demult, Biserica Armenească a fost în pericol când a izbucnit incendiul din Millenium Building aflată în imediata sa vecinătate.

Nu știu cum naiba, dar mă gândesc la centrul istoric din Praga și îmi vine să plâng.

Publicitate

Celsius 233

Imaginați-vă că mâine s-ar da o lege prin care cărțile ar fi interzise. Editurile, bibliotecile și librăriile vor fi trecute în afara legii și închise. Lumea se va delecta și va primi informații doar prin intermediul uriașelor ecrane-plasmă TV din sufragerie și prin ziarele pline cu poze sau succesiuni de desene fără cuvinte, ca niște comics-uri fade.  Oameni cu creierele spălate.

”Romanele fac rău”, ne vor spune. ”Ele povestesc despre oameni care nu există și cei care le citesc duc o viață nefericită pentru că ar vrea să trăiască o viață care nu există”, ne vor spune. Vor da și exemple:” E, asta e adâncă:”Etica” lui Aristotel. Cine a citit-o s-a crezut superior celui care n-a citit-o. Toți trebuie să fim la fel. Pentru fericirea tuturor, cel mai bine e să fim deopotrivă.”

Nu toți oamenii vor accepta această lege. Unii vor ascunde cărțile pentru a salva ceva din moștenirea literară a civilizației. Pompierii vor deveni  însă executorii legii. Misiunile lor prin care odinioară stingeau focul și salvau vieți, se vor transforma în expediții de pedeapsă în care vor adulmeca ascunzătorile, vor găsi cărțile și le vor arde.  Vor aresta oamenii care le ascund. Cărțile vor arde într-un  mic rug public. Furtunurile pompierilor vor stropi maldărul de cărți proscrise cu suficient kerosen încât să asigure arderea lor la temperatura de 233 grade Celsius. 451 Fahrenheit. Temperatura la care hârtia arde complet. Vor exista oameni care vor prefera să ardă împreună cu cărțile lor. Alții, pentru a nu fi prinși, vor memora o carte întreagă pe dinafară și își vor dedica restul vieții prin a o recita celor care vor să o asculte.  Aceștia se vor transforma în ”Oameni-Cărți” și vor trăi într-o comunitate ascunsă în mijlocul naturii, departe de amenințarea pompierilor. Ei nu vor mai purta nume de oameni ci nume de cărți: ”Bună ziua, eu sunt „La rãscruce de vânturi”de Emily Bronte iar ea este „Corsarul”de Byron.”

Cărțile nu vor supraviețui pe hârtie ci sublimate în pasaje memorate și trăite de oameni.

Cam asta e lumea în care se desfășoară acțiunea filmului ”Fahrenheit 451” de Francois Truffaut, ecranizare a romanului omonim al lui Ray Bradbury.

Acum, în zilele noastre, din ce în ce mai puțini oameni citesc. Din ce în ce mai puțini copii. Editurile promovează cărțile ca pe un produs comercial, trecând pe plan secundar însăși esența lor: fiorul de a descoperi o lume, o idee, vieți sau destine.

Cât de departe credeți că suntem de acest viitor descris mai sus?

Dacă ați alege să deveniți Om-Carte, cu ce titlu v-ați identifica pentru a trăi în eternitate?

Autoportretul alegătorului moldovean, la tinerețe

Foarte sugestiv acest articol găsit de mine într-un ziar din Republica Moldova, publicat în ajun de alegeri parlamentare și prezidențiale ( au loc pe 5 aprilie, anul aceasta). În acest autoportret găsesc multe asemănări cu alegătorul român de aceeași categorie de vârstă. Eu îi doresc succes, pe 5 aprilie, alegătorului moldovean, deși are o sarcină foarte grea, ținând cont de faptul că alegerile de la ei de anul acesta seamănă foarte mult cu cele de la noi din 2004.

Podul Grant in ceas de seara

Podul Plangerii

Stau de aproape 40 de minute pe podul de lângă Ikea, pe DN1, pe sensul către Bucuresti. Ploaia cade mărunt pe parbriz, mimând lacrimile zeilor si lăsând pe sticlă urma unor vieți efemere secerate scurt de lamele ștergătoarelor. Bucurestiul se vede în zare, într-o ceata difuza. Șirul lămpilor de poziție ale mașinilor din fața mea seamănă cu niște lumânări roșii ale unui șir de pelerini care se îndreaptă încet și cuminte către un Templu al Disperării. Mertzane.. Gipuri… Loganuri… Autobuze… Suntem cu toții egali pe acest pod al plângerii. Nimeni nu merge mai repede, nimeni nu merge mai încet… Cui trebuie să mulțumesc pentru acest peisaj apocaliptic?

Rugați- vă pentru mine… După ce scap de aici, voi lua cu asalt un alt pod al plângerii: Podul Grant!

De Ziua Femeii

Dragi femei, cu ocazia zilei de 8 Martie vă dedic o melodie.

Şi nu uitaţi: „We are islands, but never too far…” Enjoy!

Oldfield, ai legătura!

http://www.youtube.com/watch?v=249IxBxm0-E