My virtual Outback

The Point

Posted in Arte și meserii by cristiangheorghe on iunie 23, 2009

După umila mea părere, titlul sub care acest film a rulat la noi, ”Oblio”,  este inexact. Nu Oblio este personajul principal al acestei povești, ci chiar.. the point: scopul, punctul de vedere, opinia, rostul și toate fațetele și interpretările acestui cuvânt care respiră în fiecare cadru animat al filmului.

Oblio este surghiunit în Pădurea fără rost (Pointless Forest) pentru că, fiind diferit de toți ceilalți,  încalcă legea fundamentală a satului său și așa cum foarte bine spune bătrânul rege: ” …legea este lege si, după cum bine știm cu toții, fără lege nu ar mai fi avocați și… și fără avocați ar continua… și tot așa…” . Splendid! Did you get the point? 🙂

Filmul se adresează copiilor și adulților deopotrivă. Călătorind împreună cu Oblio și câinele său Săgeată ( de care m-am îndrăgostit de când am văzut filmul prima dată acum foarte mulți ani), învățăm să privim lumea în toată diversitatea ei, să acceptăm ceea ce este diferit de noi și de concepțiile noastre, fără prejudecăți.

O fabulă cu o morală mereu actuală: deschide-ți ochii și mintea deopotrivă pentru că totul, absolut totul, are un rost.

Și acum, hai să cântăm și să ne bucurăm împreună: ”Are you sleeeeping? Can you heeeear me?….”

P.S.: Mulțumesc, ionescum, că mi-ai adus aminte de acest minunat film. Mulțumesc și vouă, Corina și Sebi , că  mi l-ați oferit.

Publicitate
Tagged with: ,