My virtual Outback

Duzina de cuvinte: DEC@LOG.PATRU

Posted in Diverse și neprevăzute by cristiangheorghe on Iulie 13, 2013

„Să nu ucizi” (Exodul 20, 13).

 

Doctorița stătea la birou, aranjând fișele de consultații pentru ziua de mâine. Avusese puține programări, așa că dădu liber asistentei mai devreme decât de obicei și se gândise că putea să-și facă timp pentru munca administrativă, lucru care nu prea îi era tocmai pe plac. Căuta să aloce cât mai puțin timp pentru birocrația excesivă care venea ”la pachet” cu privilegiul de a avea un cabinet propriu.

Era totuși așa de absorbită de aranjarea fișelor încât nu auzi ciocănitul în ușă decât a doua oară, când persoana care dorea să intre fusese mai hotărâtă.

”Intră!”, strigă doctorița, surprinsă deoarece nu mai avea nici o programare la ora aceea.

În prag își făcu apariția o tânără, care pătrunse timid în cabinet, cu privirea în podea.

”Ah, dumneata erai… Poftim, te rog, ia loc!” o îndemnă doctorița pe tânăra ei vizitatoare. Aceasta luă loc pe scaunul aflat în fața doctoriței, fără să-și ridice privirea. Nu părea să aibă mai mult de 18 de ani.

”Deci te-ai hotărât?” o întrebă doctorița, după câteva secunde de liniște deplină. Tânăra dădu din cap aprobator. ”Ești sigură că vrei să faci asta?” Fata își ridică privirea. Avea ochi căprui, ușor migdalați, care ar putea fermeca cu ușurință orice băiat de vârsta ei. ”Da, doamna doctor, sunt sigură…” spuse ea, cu voce scăzută.

Doctorița oftă prelung și începu să răsfoiască agenda cu programări. ” Să vedem când…Marți.. nu…  joi. Joi la ora 15:00. Ce zici? Dar să nu mai anulezi programarea ca data trecută, te rog… Știi că ne asumăm o răspundere care…”. Tânăra o privi în ochi, cu o hotărâre dezarmantă: ”Vreau acum!” spuse ea pe un ton tăios.

În cabinet se lăsă din nou liniștea apăsătoare. ”Bun…. Vom profita că asistenta mea nu este aici. Voi face chestia asta pro-bono. Nu-ți voi lua nici un ban. Voi rămâne cu tine aici până vei fi în stare să te duci acasă și să te refaci. Mă vei suna mâine să-mi zici cum te simți. De fapt, nu, mai bine voi trece pe la tine mâine după amiază. Adresa este cea din fișă, da?”

Tânăra se eschivă:” Nu, nu vreau să știe părinții… Mai bine sun eu… Ei nu știu nimic despre problema asta”, spuse ea, accentuând pe ultimul cuvânt și arătând către propriul pântec.

”Doctorița o privi cu aer matern: ” Of, draga mea… dar băiatul cu care l-ai conceput știe? El ce părere are?”

”Nu știe și nici nu vreau să știe… Eu sunt de vină pentru tot… N-am știut că voi rămâne…Am crezut că… Iar apoi…” încercă să explice tânăra, apoi izbucni în lacrimi.

Doctorița o luă în brațe și o liniști. ”Ce trup de copil… De ce se maturizează așa de repede copiii din ziua de azi? De ce ard așa de repede? Ce fior mai rămâne de trăit pentru fata asta în anii care vin? Ce va învăța oare din lecția asta?” gândi ea. Fata se smulse din brațele ei și începu să se dezbrace. Își puse hainele aranjate frumos pe spătarul scaunului și se așeză apoi pe patul ginecologic. ”De ce o faceți gratis?”, întrebă ea privind tavanul.

Doctorița își spăla mâinile și își aranja apoi tacticos mănușile chirurgicale: ” Am avut odată o pacientă… de fapt am asistat la nașterea ei… Îmi era foarte dragă. Ultima oară, am văzut-o la morgă, după ce încercase să se chiureteze singură. Avea 14 ani și era la fel de hotărâtă ca și tine… Intuiția îmi spune că dacă nu aș face asta acum pentru tine, probabil ai avea șansa să sfârșești la fel ca ea.” Începu apoi procedura de pregătire a chiuretajului.

”Credeți că …el… simte ceva?” întrebă timid fata, privind încontinuu tavanul.

Doctorița inspecta instrumentele necesare. ”Știința nu poate preciza asta cu exactitate. Oricum, în cazul tău, fătul e prea mic pentru a ne gândi la asta.”

Totul era pregătit. Operația putea începe.” Acum te rog să te gândești la ceva frumos… Încearcă să te detașezi, să fii undeva departe de ceea ce se întâmplă aici…” Fata o apucă de mână și o privi în ochi: ” Vreau să vă mai întreb ceva… Vom curma acum destinul unui copil… al unui om… Cine este responsabil pentru ceea ce va urma: eu sau dumneavoastră?”

Doctorița o privi surprinzători de rece: ” Draga mea… tu ești juriul care a deliberat verdictul și judecătorul care a formulat sentința… Eu sunt doar călăul care o duce la îndeplinire… Iar acum cred că e momentul să o facem, doar nu avem toată ziua la dispoziție.. hai detașează-te..”

Fata închise ochii, încercând să se despartă cu gândul de trupul care stătea întins pe patul chirurgical. Se gândi că este undeva la malul mării. Lângă ea un copilaș bucălat construia un castel de nisip… O striga pe nume, îi zicea ”mamă” și îi arăta ce construise. Ea îi zâmbea și voia să-l ia în brațe dar nu-l putea atinge. Apoi copilul alerga spre mare, cu mâinile întinse spre soarele care cobora în amurg. Marea devenise roșie ca focul, născând valuri din ce în ce mai mari. Copilul pătrunse în apă, cu brațele întinse și râzând. Apoi, fata simți ruptura, și golul de după… Valurile înghițiseră copilul, lăsând în urmă doar ecoul râsetelor sale zglobii. Apoi, totul dispăru și în gândul fetei se lăsă o mare liniște.

Undeva, departe, în planul ceresc, îngerii plângeau tăcuți, cu lacrimi de stele.

 

 

Au mai participat la duzină: Scorpio, Ioana Soglu, sonia, psi, Vero, Some Words, Dictatura Justitiei, Dictatura Justitiei bis, vavaly, Vienela

 

Anunțuri

7 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. cammely said, on Iulie 13, 2013 at 7:27 pm

    foarte trist
    mare pacat!

  2. Sonia said, on Iulie 13, 2013 at 10:31 pm

    Povești ca a ta se petrec zilnic din păcate. Și tot din păcate se întâmplă ca, uneori, o viață care de abia încolțește să aibă ca punct de plecare ceea ce mulți numesc o greșeală. Eroina ta pare să conștientizeze situația în care se află și își pune întrebări. Există însă o majoritate covârșitoare de fete (femei) care apelează la soluția extremă ca la ceva normal.

  3. psi said, on Iulie 14, 2013 at 9:11 am

    cristi, cuvinte nu am. ştii tu de ce.
    şi nu ştiu dacă îmi joacă stele în ochi pentru că ai scris ori din alt motiv…
    îţi mulţumesc din suflet.

  4. Gabriela said, on Iulie 14, 2013 at 10:57 am

    Cat de dureroase si de triste lectii de viata. Cate femei nu sunt puse in postura de judecator si de a alege, traind apoi o viata intreaga cu remuscari? E greu sa te joci de-a Dumnezeu, fie si pentru o singura data.

  5. […] Cristian […]

  6. […] Cristian […]


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: