Sans Mode

Da, e oficial. Se amână.

Mi-am pus fantezia la treabă și am conceput un playlist pe care aș fi vrut să-l ascult în seara asta la concertul Depeche Mode.

Să vedem: în deschidere, ”In Chains” de pe noul album, urmat probabil de ”Its A Question Of Time”. Ca să rămânem în priză, ”Wrong” tot de pe ultimul album, că doar trebuie promovat. Ne liniștim puțin cu ”Love Thieves” și ”Home” de pe albumul ”Ultra” și dacă merge bine, băgăm și un ”Its No Good”.  Urmează ” I Feel You”, ”Walking In My Shoes” și apoi un mega-blockbuster de pe ”Violator”: ”Enjoy The Silence”, ”World In My Eyes”, ”Policy Of True” și bineînțeles ”Personal Jesus”. Spre final, avem ” Behind The Wheel”, ” Never Let Me Down Again”, ”Precious” și la final cred că merge ”Everything Counts”.

Ca bis mi-aș dori ” Somebody” cântată de Martin și o melodie pe care n-au cântat-o la București în 2006, dar aș fi dorit să o aud live.

E vorba de ”Only When I Loose Myself”, piesa în care mă pierd și mă regăsesc de fiecare dată. Versurile sunt excelente.

Enjoy… the silence 🙂

Everything counts

 Am fost în 2006 la Depeche Mode la concert, mi-a plăcut, s-au comportat ca niște adevărați profesioniști. Am avut tot timpul concertului senzația că îi văd totuși… prea tîrziu. Deși încă sună bine, se simte că anii și excesele și-au pus amprenta pe vocea lui Dave.

Se pare că nu-i vom vedea pe Depeche Mode anul acesta. Cel puțin, până la această oră, concertul de pe 16 mai de la București este 99% anulat.

Pentru nostalgici, o piesă DM clasică, live, așa cum mi-aș fi dorit să-i văd atunci.

Și nu uitați:

The grabbing hands
Grab all they can
All for themselves
After all
Its a competitive world
Everything counts in large amounts

Sunetele Universului

Da, ultimul album Depeche Mode – ”Sounds of the Universe” este deja disponibil pe torenți, deși mai este aproape o lună până la lansarea sa oficială. L-am ascultat ieri dimineață preț de o plimbare pe jos pe traseul V. Milea – Dr. Taberei 34 și retur.

La prima audiție mi se pare un album bun, închegat, care din punct de vedere ingineresc sună perfect, ca toate albumele DM de altfel.

Din punct de vedere artistic, m-a impresionat în primul rând prima piesă ” In Chains”, pe care am reascultat-o de câteva ori fără să mă plictisesc. Apoi, bineînțeles, ”Wrong”, care mustește de spiritul Depeche Mode de la începutul anilor 90. Restul pieselor sună bine, cum spuneam, sunt ritmate, au linie melodică bună, iar vocea lui Dave sună incredibil de bine. Martin și-a rezervat ca solist vocal doar o piesă, ”Jezebel”. Există doar o singură piesă instrumentala, ”Spacewalk”.

All in all, e un album bun, care poate fi ascultat în timp ce privești iarba cum crește, copii cum se joacă sau mersul unei femei frumoase. Lipsește aproape cu desăvârșire spiritul ”dark” al albumelor anterioare. Martin Gore nu mai cere prin compozițiile sale mântuire prin suferință sau iertarea păcatelor trecute și viitoare, semn că, după divorțul de acum 5 ani, îi merge bine. Mă bucur pentru el. Nici măcar piesa instrumentală sus amintită nu e dark, așa cum mă așteptam, ci ne îndeamnă mai degrabă să ne închipuim o plimbare de plăcere prin spațiul cosmic, culegând mici asteroizi pe care să-i dăruim mamei, iubitei sau soției, după caz.

Aș fi așteptat mai mult fior, Martin.  Mai multă visare, mai ales că în ultima perioadă visez exagerat.

Un album un pic sub ”Playing the Angel”, dar, slavă Domnului, cu mult peste ”Exciter”.