Francesca

Fraților, ieri mi-am luat o zi liberă. Tot ploua afară, m-am trezit târziu, am zis să iau rucsacul în spinare și să mă plimb un pic, poate mai îmi limpezesc creierii. După ce am oprit la un MacD pentru un popas și pentru postarea zilnică de la Cantina Socială, mi-am zis: ”la naiba, hai să văd un film!”. Cred că n-am mai fost la un film ziua în amiaza mare de foaaaarte multă vreme. În fine, m-am dus la ”Francesca” să văd și eu ce capodoperă a creat domnu Bobby Păunescu, cu gagica lui în rolul principal ( Monica Bârlădeanu). Filmul rulează la Movieplex. Mi-am luat, deci,  o găleată de floricele și o cisternă de cola și … la treabă!

 M-am liniștit un pic când am văzut că filmul e produs de Bobby P. și de Cristi Puiu. M-am gândit că domnu Puiu nu o fi stat deoparte și a pus și el umărul un pic la regia filmului, deși pentru scenariu și regie este creditat doar Bobby Păunescu. Despre Monica Bârlădeanu nu pot spune lucruri rele. Nu excelează ca actriță profesionistă, însă face un rol bun, chiar mai bun decât cele precedente în care am mai văzut-o ( ”Moartea d-nului Lăzărescu” și episodul acela din serialul ”LOST” în care apare cu numele ei americănesc, Monica Dean). În filmul ăsta, Monica o interpretează pe Francesca, o tânără educatoare de pe plaiurile mioritice,  care are un vis: să plece în Italia, să lucreze acolo și cu banii strânși să înființeze o grădiniță pentru copii românilor emigranți din țara prietenă. Ea insistă să plece deși atmosfera în Italia nu este propice pentru români ( ”Curva de Musollini care vrea să ne vadă morți… Primarul ăla idiot din Verona care a declarat orașul liber de români…”). Prietenul ei, Miță, un tânăr freelancer cu aer de combinator, ar urma și el să vină acolo în Italia, imediat ce își lichidează afacerile în România. Deși lucrurile sunt aranjate cu multă grijă, planul Francescăi eșuează: Miță este ucis de cămătarii ( romi, cum altfel?) care nu reușesc să recupereze de la el o sumă importantă de bani ( parcă vreo 6000 de Euro, dacă am înțeles bine). Finalul acesta este previzibil, către el ne împinge toată acțiunea filmului, toate avertismentele celor din jurul Francescăi… De fapt, tocmai Francesca este singurul personaj rupt de realitate din acest film, prin idealul ei și  modul în care se implică și pune problemele. Păcat! Visele mor, iar realitatea ucide. Cam acesta este mesajul pe care l-am perceput din acest film. Dacă mai plouă și aveți chef de o dramă românească din noul val cinematografic, vă recomand cu căldură acest film. Căldura din sala de cinema evident .

 

Publicitate